X

Peter Altmaier cere prudență în ridicarea restricțiilor din Germania

Ministrul german al economiei, Peter Altmaier, a cerut luni landurilor federale să nu ridice prea brusc restricţiile pentru combaterea coronavirusului, pentru a evita extinderea epidemiei, care i-ar putea obliga ulterior să revină asupra deciziilor, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Conform sistemului politic descentralizat din Germania, landurile pot implementa sau anula măsuri de distanţare socială. Reuters observă că Berlinul contează pe aceste măsuri, iar cancelarul Angela Merkel rezistă presiunilor pentru relaxarea lor în continuare.

Citeşte şi: Casa Albastră spulberă toate zvonurile: ‘Kim Jong Un trăieşte şi este bine sănătos!’

“Ca persoană care crede în decizii bazate pe fapte, recomand tuturor să acţioneze cu grijă pentru a nu fi obligaţi până la urmă să revină asupra măsurilor de relaxare”, a avertizat Altmaier la postul de radio Deustchlandfunk.

Conform datelor oficiale anunţate luni, în Germania au fost diagnosticate circa 150.000 de cazuri de contaminare cu coronavirus şi un total de 5750 de decese, proporţional mult sub cel din Italia, Spania, Franţa sau Regatul Unit. Rezultatele mai bune obţinute de germani în combaterea epidemiei de COVID-19 se explică parţial prin interdicţiile stricte impuse mai devreme decât în alte ţări, după detectarea primului caz. Cabinetul federal şi guvernele landurilor au aplicat primele restricţii începând de acum cinci săptămâni, chiar dacă detaliile şi datele de intrare în vigoare au fost diferite de la un land la altul.

Citeşte şi: Cheltuielile militare au atins cel mai înalt nivel de la sfârşitul Războiului Rece

Deoarece numărul de cazuri noi este în scădere, s-a permis redeschiderea multor firme, cum ar fi magazinele mici şi reprezentanţele auto, şi revenirea elevilor în unele şcoli.

Markus Soeder, premierul landului Bavaria – unde măsurile de distanţare socială au fost printre cele mai stricte – a anunţat că redeschiderea se va face cu paşi mici, pentru a nu periclita succesele obţinute până acum în combaterea epidemiei. El a declarat postului de radio BR că 80% din comerţul cu amănuntul şi-a reluat activitatea şi a precizat că, “dacă merge săptămâna aceasta, ne putem gândi la relaxarea în continuare”. 

Tags: Angela MerkelBavariacoronavirusgermaniaMarkus SoederPeter Altmaierrestricții
Categorii: Externe