
Sputnik
Mizele alegerilor europarlamentare nu au fost niciodată atât de mari cum vor fi cele din mai, a declarat vineri ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, relatează MTI, potrivit agerpres.
După cum arată sondajele, imigraţia este cu claritate problema centrală a alegerilor şi continuă să fie cea mai ameninţătoare provocare cu care se confruntă Uniunea Europeană, a declarat Szijjarto pentru canalul de ştiri M1.
Citeşte şi: Proteste de amploare în Argentina. Oamenii s-au săturat de austeritatea lui Macri!
Aceste alegeri vor fi platforma pe care europenii o pot folosi pentru a decide dacă încredinţează conturarea viitorului Europei unor partide pro-migraţie sau anti-migraţie, a spus ministrul. În Ungaria oamenii au avut oportunităţi multiple de a a-şi exprima opiniile pe acest subiect, a adăugat el.
Szijjarto a declarat că există numai două partide din Ungaria care se opun imigraţiei, respectiv partidele aflate la guvernare Fidesz şi creştin-democraţii.
“Ceilalţi i s-au alăturat practic lui George Soros şi sprijină platformele partidelor care susţin imigraţia”, a spus el.
Citeşte şi: SUA au început retragerea militară din Siria
El a spus că diviziunile tradiţionale ale partidelor au fost înlocuite de o nouă diviziune, bazată pe chestiuni specifice, în primul rând imigraţia. Atât partidele pro-migraţie, cât şi cele anti-imigraţie, caută căi de cooperare internaţională, a adăugat el.
Peter Szijjarto a mai spus că nu a fost o întâmplare că au fost organizate demonstraţii împotriva guvernelor care se opun migraţiei aproximativ în acelaşi timp şi în acelaşi mod în Europa centrală, sudică şi de sud-est.