X

Peter Szijjarto pleacă în Ucraina să lămurească problema legii educaţiei dată de Kiev împotriva minorităţilor

Ministrul de externe ungar Peter Szijjarto va merge luni în Ucraina, unde va avea la Ujgorod (vest) în cursul după-amiezii convorbiri cu lideri locali despre noua lege ucraineană a educaţiei, potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Budapesta, relatează agenţia MTI, potrivit agerpres.

Szijjarto se va întâlni cu guvernatorul regiunii Transcarpatia (vest), Ghennadi Moskal, şi cu lideri ai Asociaţiei culturale ungare din Transcarpatia (KMKSZ) pentru a discuta chestiuni referitoare la noua lege ucraineană a educaţiei, care îi împiedică pe elevii minorităţilor etnice din ciclurile post-primare să înveţe în limba lor maternă, a declarat Tamas Menczer pentru MTI.

Şeful diplomaţiei ungare a declarat mai înainte că noua lege ucraineană a educaţiei este ”scandaloasă şi inacceptabilă” şi a dat asigurări comunităţii etnicilor maghiari din Transcarpatia că vor fi depuse toate eforturile pentru a asigura dreptul la educaţie în limba lor maternă.

Potrivit MTI, în Ungaria trăiesc între 120.000 şi 160.000 de etnici maghiari, dintre care majoritatea în regiunea Transcarpatia.

Tags: Asociaţia culturala ungara din Transcarpatia (KMKSZ)budapestaGhennadi MoskalLegea educatieiPéter SzijjartoTamas MenczerTranscarpatiaucrainaUjgorodUngaria
Categorii: Diaspora