Peter Szijjarto: UE nu poate fi puternică fără extindere şi ‘nu există nicio extindere fără Serbia’

Publicat:

Uniunea Europeană nu poate fi puternică fără extindere şi ”nu există nicio extindere fără Serbia”, a susţinut miercuri ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, după o întrevedere la Budapesta cu ministrul sârb al integrării europene, Jadranka Joksimovic, relatează MTI, potrivit agerpres

Pandemia de coronavirus ”ne-a întors vieţile cu susul în jos” şi a ascuţit dezbaterea asupra viitorului Uniunii Europene, a declarat Szijjarto într-o conferinţă de presă.


Citește și : Kamala Harris îndeamnă Vietnamul să se opună ‘intimidărilor’ chineze

Potrivit şefului diplomaţiei ungare, integrarea Balcanilor Occidentali este esenţială pentru o Uniune Europenă solidă, iar Serbia este unul dintre cei mai importanţi actori din regiune şi trebuie să fie implicată în viitoarea extindere a UE.

”Le cerem cu mult respect prietenilor noştri occidentali să oprească blocarea procesului de extindere. Evident, răspunsul lor este că ei nu blochează nimic. În privinţa vorbelor este adevărat, dar când ne referim la fapte deciziile pozitive, cumva, nu vin niciodată”, a subliniat el.

Referitor la Afganistan, Peter Szijjarto a opinat că retragerea trupelor străine înseamnă un risc mare pentru Europa întrucât migranţii aceştia pot ajunge în Turcia ”practic fără dificultate şi de acolo regiunea (UE) este doar la un pas distanţă”.

Până acum, Ungaria a evacuat aproximativ 500 de persoane din Afganistan. În afară de cetăţeni de-ai săi, Ungaria a ajutat localnici afgani care au lucrat cu misiunea ungară la Kabul. ”Ungaria nu doreşte să participe la redistribuirea refugiaţilor în vreun alt fel”, a precizat ministrul ungar.

Citește și : Rusia extrage din Afganistan 500 de persoane din diferite ţări

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.