
„Indicatorii de performanță sunt reduși fără motive clare, iar personalul este frecvent amenințat cu pierderea locului de muncă. Concediile de odihnă, medicale sau din alte motive personale sunt aprobate doar la discreția directorului. Există o lipsă de transparență în gestiunea resurselor și formării profesionale”, se menționează în textul petiției.
În doi ani de activitate a directorului, nu s-a realizat nicio reparație semnificativă, deși infrastructura spitalului este într-o stare deplorabilă, donațiile și echipamentele primite sunt gestionate netransparent, iar unele ascunse sau neutilizate, menționează petiționarii.
Directorul spitalului a declarat pentru IPN că petiția este anonimă, nu este semnată de nimeni. „Nu știu din partea căror colegi a fost scrisă. Eu am adus la cunoștința colectivului petiția dată. Ceea ce este scris nu corespunde realității. Rămâne să fie analizate într-un cadru legal și vom vedea care vor fi concluziile”, a spus Vasile Rotaru.
IPN a remis o solicitare de informație Ministerului Sănătății pentru a afla reacția instituției în acest caz, însă deocamdată nu a recepționat un răspuns.