X

Petrecere ilegală cu sute de persoane într-un club de noapte din Sao Paulo, spartă de poliția braziliană

Poliţia a “spart” o petrecere ilegală cu aproape 600 de persoane într-un club de noapte din Sao Paulo, fără ferestre, sâmbătă dimineaţă, relatează Reuters, scrie news.ro .

Cu topoare şi puşti de asalt, ofiţerii de poliţie au spart uşa clubului de noapte din cartierul Capao Redondo din oraş, străpungând întunericul cu luminile de la armele lor. Sute de tineri petrecăreţi, puţini dintre ei cu mască, s-au înghesuit pe ringul de dans, în timp ce poliţia a oprit muzica şi a arestat organizatorii.

Citește și : Fostul ministru australian de Finanţe Mathias Cormann, noul secretar general al OECD

“Nu mi-aş fi putut imagina niciodată sute şi sute de oameni într-un loc fără o singură fereastră, cu toate uşile închise”, a spus Eduardo Brotero, ofiţerul de poliţie care a condus operaţiunea.

Jefferson dos Santos, unul dintre petrecăreţi, şi-a exprimat dezacordul cu operaţiunea: “Plătim impozite şi cunoaştem riscurile, ne putem îmbolnăvi sau ne putem infecta familia. Dar trebuie să facem ceva în viaţă ”.

Agenţia de apărare a consumatorilor Procon-SP a anunţat că a amendat aproximativ 100 de unităţi pentru încălcarea ultimelor măsuri împotriva coronavirusului.

Citește și : Comisia Europeană își apără politica de distribuire uniformă a vaccinurilor în blocul comunitar

Carlos Cesar Marera, director Procon-SP, a declarat că petrecerile clandestine ale oraşului sunt organizate pe internet: “Aceşti tineri, de obicei cu vârste cuprinse între 18 şi 23 de ani, se adună la aceste petreceri fără distanţare socială într-un moment în care mii de oameni mor”.

Brazilia este una dintre cele mai afectate ţări din lume de pandemia de coronavirus.

 

Tags: club de noapteEduardo BroteropetrecereSao Paulo
Categorii: Știrile zilei