Petro Poroşenko, spitalizat pentru COVID-19

Publicat:

Ex-preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, 55 de ani, testat pozitiv în această săptămână pentru COVID-19, a fost spitalizat cu o dublă pneumonie, a indicat sâmbătă soţia sa, citată de AFP şi Le Figaro, potrivit agerpres.

Petro Poroşenko “a fost spitalizat într-o clinică din Kiev”, a declarat Marina Poroşenko într-un videoclip publicat pe Facebook. “Chiar dacă soţul meu are o dublă pneumonie, el are o mare voinţă şi o manifestă în lupta împotriva maladiei”, a asigurat ea.


Citește și : Joe Biden, testat negativ pentru COVID-19

În prezent deputat, Poroşenko a anunţat marţi că a fost testat pozitiv pentru COVID-19 şi se tratează “acasă”, pe fondul unei agravări a situaţiei epidemice în Ucraina. El suferă de asemenea de diabet, ceea ce constituie un factor de comorbiditate pentru afecţiunea de COVID-19.

Unul dintre oamenii cei mai bogaţi din Ucraina, care a condus această ex-republică sovietică între 2014 şi 2019, când a pierdut alegerile prezidenţiale în faţa lui Volodimir Zelenski, actor şi novice în politică.

Până în prezent, în Ucraina, ţară cu aproximativ 40 de milioane de locuitori, au fost înregistrate peste 222.000 de cazuri de coronavirus, dintre care peste 4.300 soldate cu decese.

Citește și : Trump va fi internat într-un spital ‘pentru câteva zile’

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.