X

Petru Rotaru a anunţat obiectivele Ministerului Finanțelor

Petru Rotaru a anunţat obiectivele Ministerului Finanțelor

Petru Rotaru, noul ministru al Finanțelor, a fost prezentat echipei ministerului. În cadrul evenimentului au fost prezenți Dorin Recean și fostul conducător al instituției, Veronica Sirețeanu.

„Am toată încrederea că vom asigura continuitatea la Ministerul Finanțelor, care este ca și departamentul financiar într-o companie – determină strategia de finanțare, determină cum e mai bine să finanțăm un proiect și în acest fel ajută celelalte instituții să-și structureze gândirea strategică a politicilor publice pe care le implementează. Noul ministru, fiind însoțit de o echipă excelentă, va reuși să aducă o plusvaloare cetățenilor, pentru ca acesta este cel mai important obiectiv al Guvernului”, a menționat Dorin Recean, transmite realitatea.md. 

În cadrul evenimentului, Petru Rotaru a prezentat agenda de obiective a instituției, orientată spre majorarea veniturilor la bugetul de stat.

Petru Rotaru a anunţat obiectivele Ministerului Finanțelor

„Avem în față mai multe obiective, dar și multe provocări pe care, sunt sigur, vom reuși să le depășim împreună. Vom depune maxim efort ca să avem cât mai multe venituri, cât mai multe investiții în domeniul public și să asigurăm un echilibru bugetar sustenabil”, a declarat ministrul Petru Rotaru.

Citeşte şi: Cât va costa construcţia noului port de la Giurgiuleşti – Stiripesurse.md

În cadrul ședinței de Guvern de marți, 26 septembrie, Veronica Sirețeanu a anunțat că pleacă din Executiv pentru că urmează să devină mămică.

Prin urmare, Petru Rotaru este propus de premier pentru funcția de ministru al Finanțelor în Guvernul Recean.

La data de 28 septembrie, Petru Rotaru a depus jurământul de învestire.

Tags: ministerul finantelorPetru RotaruVeronica Sirețeanu
Categorii: EconomiePoliticăȘtirile zilei