Pfizer NU opreşte furnizarea de medicamente în Rusia

Publicat:

Compania farmaceutică Pfizer a anunţat marţi că va continua să furnizeze medicamente Rusiei, în pofida opoziţiei companiei faţă de invazia rusă în Ucraina, relatează dpa, potrivit agerpres.

Compania a afirmat că implementarea unei “pauze voluntare în fluxul de medicamente către Rusia ar fi o încălcare directă a principiului său fundamental de a pune pacienţii pe primul loc”.


Citeşte şi: S-a terminat pandemia? Covid se pare că nu a primit mesajul – Black News

Pfizer a precizat că nu va opri livrarea de medicamente considerate critice, precum cele folosite împotriva cancerului sau în terapiile cardiovasculare, în condiţiile în care stoparea livrărilor ar conduce la suferinţe semnificative ale pacienţilor şi la o potenţială pierdere de vieţi omeneşti, în special în rândul copiilor şi al persoanelor în vârstă.

Compania farmaceutică a afirmat că afacerile sale în Rusia se vor schimba pentru a-şi arăta solidaritatea faţă de Ucraina.

Pentru a sprijini Ucraina, Pfizer a afirmat că va dona toate profiturile de la filiala sa din Rusia pentru cauze care vor sprijini ucrainenii, cu efect imediat.

Compania nu are nicio unitate de producţie în Rusia, însă a decis să oprească toate investiţiile planificate cu furnizorii locali şi destinate construirii unei capacităţi de producţie în această ţară.

Citeşte şi: Prima doamnă a Ucrainei se teme pentru viaţa soţului ei – Black News

Pfizer a afirmat că nu va începe noi studii clinice în Rusia şi va opri toate eforturile de recrutare pentru studiile clinice în curs din ţară. Compania intenţionează să colaboreze cu autorităţile de reglementare, inclusiv cu Administraţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA), pentru a muta toate studiile clinice în curs în locaţii din afara Rusiei.

Cu toate acestea, compania va continua să furnizeze medicamentele necesare pentru persoanele înscrise în studiile clinice.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Câți ruși cred că un atac nuclear al Moscovei asupra Ucrainei este justificat

Câți ruși cred că un atac nuclear al Moscovei asupra Ucrainei este justificat Unul din trei ruși crede că un atac nuclear împotriva Ucrainei ar...

Zelenski anunţă o nouă strategie pentru a diminua influenţa Rusiei în Marea Neagră

Zelenski anunţă o nouă strategie pentru a diminua influenţa Rusiei în Marea Neagră Ucraina intenţionează să diminueze influenţa rusă în partea de vest a Mării...

Dezastru pentru Rusia: În Ucraina a pierdut mai mulți soldați decât în al Doilea Război Mondial (Raport SUA)

Dezastru pentru Rusia: În Ucraina a pierdut mai mulți soldați decât în al Doilea Război Mondial (Raport SUA) Între 462.000 și 728.000 de soldați ruși...

Două treimi din instalațiile energetice avariate de ruși au fost repuse în funcțiune la Kiev

Două treimi din instalațiile energetice avariate de ruși au fost repuse în funcțiune la Kiev Kievul a reușit să restabilească două treimi din capacitatea sa...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.