X

Phenianul continuă să ameninţe SUA cu un ‘pachet de cadouri’

Coreea de Nord a declarat marţi că a trimis recent un “pachet cu cadouri” SUA şi că urmează altele, prin vocea ambasadorului său Han Tae Song la ONU, care a participat la o conferinţă internaţională privind dezarmarea la sediul Naţiunilor Unite din Geneva, la două zile după cel de-al şaselea test nuclear efectuat de către Phenian, relatează Reuters, potrivit agerpres.

“Măsurile recente de autoapărare ale ţării mele, Republica Populară Democrată Coreeană (RPDC), reprezintă un pachet cu cadouri adresat nimănui altcuiva decât SUA”, a declarat Han Tae Song la forumul de la Geneva.

“Statele Unite vor primi mai multe pachete cu cadouri din partea ţării mele atât timp cât se bazează pe provocări nesăbuite şi încercări inutile de a exercita presiuni la adresa RPDC”, a afirmat diplomatul nord-coreean.

Citeşte şi: Un elev a deschis focul într-o şcoală de lângă Moscova. Patru oameni sunt răniţi – VIDEO

În acelaşi timp, preşedintele Coreii de Sud, Moon Jae-in, a declarat marţi că este deschis tuturor formelor de discuţii cu Coreea de Nord, dar că acum nu este timpul pentru dialog, relatează Reuters.

Liderul politic de la Seul a făcut această declaraţie într-un interviu acordat agenţiei de presă TASS înaintea întâlnirii pe care o va avea cu preşedintele rus Vladimir Putin în cadrul Forumului economic oriental de la Vladivostok (Extremul Orient rus), ale cărui lucrări se deschid miercuri.

Tags: Coreea de NordCoreea de SudgenevaHan Tae SongMoon Jae-inONUSUA
Categorii: Știrile zilei