Philadelphia ar putea fi primul oraş american care oferă o sală specială pentru injectarea controlată a drogurilor

Publicat:

Un judecător federal din Philadelphia a confirmat joi o decizie care autorizează crearea primei săli de injectare controlată a drogurilor în SUA, dar procurorul federal a anunţat deja că va face apel, potrivit AFP, transmite şi agerpres.

Proiectul a fost lansat de asociaţia Safehouse, creată special pentru această ocazie, şi beneficiază de sprijinul autorităţilor locale şi al primarului Jim Kenney, precum şi al procurorului local, Larry Krasner.


Citeşte şi: Poliţiştii albi scot mai repede arma decât colegii lor de culoare

Însă procurorul federal, care este în subordinea directă a Departamentului de Justiţie, s-a aliniat poziţiei administraţiei preşedintelui Donald Trump, care s-a opus deschiderii acestei săli, al cărei loc de implementare nu a fost încă anunţat.

Comparând locul cu o ‘crack house’ (spaţiu abandonat unde se consumă clandestin droguri), procurorul invocă o lege federală care interzice deschiderea şi exploatarea oricărui loc destinat fabricării, comercializării sau consumului de droguri.

Însă într-o primă decizie, stabilită la începutul lunii octombrie, judecătorul federal Gerald McHugh a concluzionat că “scopul ultim al instalaţiei Safehouse era de a diminua consumul de droguri, nu de a-l facilita”.

Marţi, acelaşi magistrat a confirmat decizia şi a respins un recurs al guvernului.

“Suntem în dezacord cu decizia şi intenţionăm să înaintăm apel imediat”, a reacţionat procurorul federal William McSwain, citat în comunicat.

Primarul Jim Kenney a salutat decizia şi a spus că municipalitatea intenţionează să îi sprijine pe operatorii privaţi care ar dori să instaleze la Philadelphia săli de injectare controlată.

Mai multe alte oraşe din SUA şi-au exprimat interesul pentru crearea de astfel de centre, cum ar fi New York, al cărui primar, Bill de Blasio, a spus în mai 2018 că vrea crearea a patru săli, pe baza unui raport al autorităţilor sanitare municipale.

Citeşte şi: China anunţă cel mai mic bilanţ cotidian al deceselor provocate de coronavirus

Însă de atunci planul s-a oprit. Responsabilul cu probleme sanitare din statul New York, Howard Zucker, a evidenţiat, în februarie 2019, riscul juridic reprezentat de instalarea unei săli.

O decizie definitivă în acest dosar din Philadelphia, în apel sau în faţa Curţii Supreme, este, prin urmare, extrem de aşteptată, la New York, dar şi în oraşe precum Seattle sau Denver, sunt astfel de proiect sunt în aşteptare.

Un proiect de lege care prevede crearea a şase săli la San Francisco a fost adoptat de Adunarea deputaţilor din California, dar este încă blocat în Senatul local. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

BNM va utiliza inteligența artificială pentru a îmbunătăți eficiența operațiunilor

BNM va utiliza inteligența artificială pentru a îmbunătăți eficiența operațiunilor Banca Națională a Moldovei (BNM) utilizează mai multe instrumente de inteligență artificială (AI) pentru a...

3 500 de gospodării inspectate de salvatori. Atenție în perioada fermentării vinului

3 500 de gospodării inspectate de salvatori. Atenție în perioada fermentării vinului Salvatorii au mers, săptămâna aceasta, pe la casele oamenilor din diferite localități, pentru...

Polonia va începe să consolideze apărarea la graniţele sale cu Rusia şi Belarus până la sfârşitul anului

Polonia va începe să consolideze apărarea la graniţele sale cu Rusia şi Belarus până la sfârşitul anului Polonia va începe până la sfârşitul acestui an...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.