Pictorul danez Per Kirkeby a murit la vârsta de 79 de ani la Copenhaga

Publicat:

Pictorul danez Per Kirkeby, personalitate de marcă a picturii europene postbelice, a murit miercuri la vârsta de 79 de ani în oraşul lui natal, Copenhaga, au anunţat joi reprezentanţii galeriei sale de artă, citaţi de AFP, potrivit agerpres.

Artistul danez a fost sculptor, regizor de filme şi pictor pasionat de peisaje, lumină şi culoare, se afirmă într-un comunicat publicat de galeria Michael Werner din Londra.


Citește și : Macron îndeamnă Germania să renunţe la ‘fetişismul’ permanent faţă de excedentele bugetare – VIDEO

“Pe durata carierei sale de cinci decenii, el a dezvoltat o paletă şi un vocabular de imagini personale, inspirate în principal din observarea naturii”, precizează acelaşi comunicat.

Per Kirkeby a studiat istoria naturală şi geologia în anii 1950 şi a participat la mai multe expediţii în Arctica şi Groenlanda. Acele expediţii, despre care artistul spunea că au reprezentat “procese de sedimentare”, au avut o influenţă majoră asupra stilului şi culorilor adoptate în operele sale.

Supranumit “regele picturii daneze” de mass-media din ţara lui, Per Kirkeby a suferit o leziune cerebrală după ce a căzut de pe o scară în urmă cu doi ani, fapt care l-a determinat să îşi încheie activitatea artistică, potrivit agenţiei de presă Ritzau.

S-a lansat în art-performance şi în arhitectură în anii 1960, cu o predilecţie evidentă pentru structurile din cărămidă. În 1973, a realizat prima lui sculptură de exterior, executată din cărămizi, inspirată din arhitectura maya.

Citește și : Rusia cheamă Iranul și Israelul la dialog după loviturile aeriene din Siria

A colaborat şi cu cineastul danez Lars von Trier, mai ales pentru interludiile dintre capitolele filmului “Breaking the Waves” (1996).

Pentru New York City Ballet, Per Kirkeby a desenat costumele şi decorurile din spectacolele “Lacul lebedelor” (1999) şi “Romeo şi Julieta” (2007).

Artistul danez a fost căsătorit cu Mari Ann Duus, cu care a avut patru copii.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.