Ping-pong cu refugiaţi! Un azilant afgan, dat afară din Germania, a fost trimis înapoi de autorităţile din Kabul

Publicat:

Un solicitant de azil afgan respins şi expulzat de autorităţile germane înapoi în Afganistan a fost retrimis în Germania de autorităţile de la Kabul, relatează joi dpa, citând un oficial din domeniul migraţiei din capitala afgană, transmite şi agerpres.

Bărbatul, care făcea parte dintr-un grup de 36 de solicitanţi de azil afgani respinşi de Germania şi trimişi înapoi în ţara lor marţi, suferă de o “boală mintală”, a menţionat oficialul citat, care a dorit să i se păstreze anonimatul.


Citeşte şi: Poliţia mexicană a descoperit 20 de cadavre, majoritatea carbonizate

El a fost îmbarcat înapoi tot marţi în avionul cu care venise pentru a fi readus în Germania, în baza unui acord între cele două ţări de a nu deporta persoane “vulnerabile”.

Avionul cu solicitanţi de azil respinşi aterizat marţi la Kabul a fost cea de-a 20-a astfel de cursă, începând din decembrie 2016. Până acum au fost expulzaţi astfel 475 de bărbaţi afgani.

Aceste expulzări sunt extrem de controversate, criticii susţinând că Afganistanul, unde atacurile talibanilor şi ale militanţilor Statului Islamic sunt în continuare frecvente, rămâne o ţară periculoasă.

Citeşte şi: Bărbatul, care ‘a plantat’ colete suspecte la ambasadele din Australia, a fost arestat

În iulie, un afgan în vârstă de 23 de ani s-a sinucis după ce a fost expulzat din Germania, unde trăia de opt ani.

Numărul civililor ucişi în violenţe în Afganistan se menţine la un nivel “extrem de ridicat”, 2798 pierzându-şi viaţa în primele nouă luni ale anului trecut, o creştere de 21% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, a indicat ONU în octombrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.