
Plafonul de înregistrare TVA va fi majorat. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost examinat de Comisia pentru economie, buget și finanțe și va fi propus Parlamentului spre examinare.
Citește și: Panică la Fălești. Paznicul unui cămin studențesc – înjunghiat
Inițiativa legislativă propune majorarea plafonului de la 1,2 milioane la 3,2 milioane de lei. Deputații susțin că această inițiativă este necesară pentru a ajusta plafonul TVA la realitățile economice actuale. Inițiativa are drept scop simplificarea obligațiilor fiscale pentru contribuabilii activi, îmbunătățirea competitivității microîntreprinderilor, precum și creșterea nivelului de conformare voluntară.
În avizul său, Guvernul susține parțial inițiativa și propune majorarea pragului de înregistrare în calitate de plătitor de TVA la 1,7 milioane de lei. Executivul menționează că astfel se respectă angajamentele de armonizare în conformitate cu Directiva TVA.
După adoptarea legii, noile modificări legislative se vor aplica începând cu perioada fiscală 2026.
This post was last modified on 04/02/2026 11:21 11:21