Planul de acțiuni pentru învățarea și promovarea limbii ucrainene în rândul comunității ucrainene din Republica Moldova, inclusiv a persoanelor refugiate din Ucraina, pentru anul 2026, a fost aprobat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Acesta prevede, în particular, formarea continuă a profesorilor, dotarea bibliotecilor cu literatură clasică în limba ucraineană și ateliere de discuții cu oameni de cultură, informează MOLDPRES.
Astfel, documentul stabilește un cadru coerent de intervenție pentru susținerea și valorificarea limbii ucrainene în sistemul educațional, în conformitate cu angajamentele naționale și internaționale privind protecția minorităților naționale.
Citește și: Igor Grosu: Avem scopul ambițios de a repara 3 mii de km de drumuri până în anul 2029
Potrivit MEC, Planul prevede măsuri concrete la toate nivelurile de învățământ, inclusiv formarea continuă a profesorilor care predau limba și literatura ucraineană, organizarea seminarelor republicane pentru cadrele didactice, desfășurarea conferințelor științifice dedicate relațiilor culturale moldo-ucrainene, precum și promovarea activităților culturale și educaționale în limba ucraineană în instituțiile de învățământ unde se studiază ucraineană.
Totodată, documentul include prevederi care vizează dotarea bibliotecilor instituțiilor de învățământ cu literatură clasică în limba ucraineană, organizarea decadelor dedicate limbii ucrainene în școlile din localitățile compact populate de etnici ucraineni, precum și desfășurarea atelierelor de discuții cu oameni de cultură, scriitori și poeți de origine etnică ucraineană din Republica Moldova și Ucraina.
Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina
Un compartiment distinct al Planului prevede organizarea sesiunilor de informare pentru părinții refugiați privind încadrarea copiilor în instituțiile de învățământ din Republica Moldova, facilitând astfel integrarea educațională și socială a acestora.
Implementarea Planului va fi realizată în colaborare cu autoritățile publice locale, instituțiile de învățământ, reprezentanții comunității ucrainene și partenerii de dezvoltare.












