Plângerea unei organizaţii care contestă legitimitatea Brexitului, respinsă de justiţia londoneză

Publicat:

Înalta curte din Londra a respins luni plângerea mişcării pro-UE “UK in EU Challenge”, care contestă legitimitatea rezultatului referendumului din 2016 privind Brexitul, invocând “practici ilegale” şi fapte de “corupţie”, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Judecătorul Duncan Ouseley a estimat că cererea organizaţiei a fost depusă prea târziu şi că era în orice caz fără speranţă, procesul de divorţ fiind în prezent într-un stadiu prea avansat, cu Brexit-ul prevăzut la 29 martie.


Citește și : Instrumentul UE conceput pentru a ocoli sancţiunile americane împotriva Iranului ar putea fi creat până la sfârşitul anului

Magistratul a mai considerat că “UK in EU Challenge” nu a adus probe ale impactului pe care l-ar fi avut asupra referendumului faptele invocate şi consideră la modul mai general cererea “nerezonabilă”.

Cu prilejul unei audieri de vineri, organizaţia a reamintit în special că “Vote Leave”, campania oficială în favoarea divorţului, a fost sancţionată pentru încălcarea codului electoral.

Unul dintre avocaţii guvernului, James Eadie, a respins argumentaţia mişcării, subliniind în special că soarta Brexitului se află în prezent în mâinile Parlamentului britanic.

Nimeni nu poate “anula legal declanşarea articolului 50” din Tratatul de la Lisabona, care a lansat procedura de ieşire din UE, a subliniat el. A recunoaşte acest drept ar însemna “îngrădirea puterii legislative”, a insistat avocatul.

Citește și : Tusk: Summit consacrat Brexitului joi la Bruxelles

Votul deputaţilor britanici privind acordul de Brexit negociat de Theresa May cu Bruxellesul, iniţial planificat pentru 11 decembrie, a fost amânat luni sine die, prim-ministrul temându-se că acesta va fi respins din cauza puternicei opoziţii pe care o suscită.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.