Plângeri împotriva guvernului din Zimbabwe pentru lipsa echipamentelor de protecţie pentru medici

Publicat:

O asociaţie a medicilor din Zimbabwe, în sudul Africii, a anunţat marţi că a depus o plângere împotriva guvernului acestei ţări, pe care îl acuză că nu le-a pus la dispoziţie mijloacele necesare pentru a se proteja şi a lupta împotriva pandemiei cu noul coronavirus, relatează AFP şi Reuters, scrie agerpres.

Autorităţile “nu au instituit măsurile necesare pentru protejarea profesioniştilor din domeniul sănătăţii din ţară”, a denunţat Asociaţia medicilor din Zimbabwe pentru drepturile omului (ZADHR) în plângere.


Citește și : Trump a rămas fără purtător de cuvânt. Stephanie Grisham se întoarce în echipa Primei Doamne

Asociaţia reclamă între altele “absenţa controlului şi depistării în rândul personalului (din sănătate) care foloseşte transportul public”, ceea ce “îi expune pe membrii săi la riscul de contractare a bolii”.

Asociaţia mai afirmă că peste 1500 de medici lucrează în spitale din ţară “fără protecţie adecvată” împotriva COVID-19, menţionând lipsa de măşti şi uniforme de protecţie, precum şi de aparate de ventilaţie şi chiar de oxigen pentru pacienţi.

Ministerul Sănătăţii din ţara africană nu a răspuns imediat la solicitarea de comentarii a AFP.

Preşedintele din Zimbabwe, Emmerson Mnangagwa, le-a ordonat celor circa 16 milioane de concetăţeni să rămână în case până la 19 aprilie, pentru a împiedica propagarea epidemiei în ţara sa, unde au fost înregistrate oficial, conform celui mai recent bilanţ al autorităţilor, zece cazuri de contaminare şi un deces de pe urma COVID-19.

În martie, medicii şi alt personal din domeniul medical din Zimbabwe au ameninţat cu încetarea lucrului pentru a denunţa situaţia dramatică a sectorului sănătăţii publice, devastat, la fel ca alte servicii publice, de două decenii de o criză economică de proporţii catastrofale.

Ţara se luptă cu o penurie de produse de primă necesitate, inclusiv medicamente, iar jumătate din populaţie este ameninţată de foamete, potrivit ONU.

Şi în Africa de Sud, ţara africană cu cel mai mare număr de cazuri înregistrate de contaminare cu noul coronavirus (1.686, cu 12 decese), principalul sindicat din domeniul medical se pregătea marţi să dea în judecată guvernul pentru lipsa echipamentelor de protecţie pentru personalul din “prima linie”.

În documentele depuse în justiţie, sindicatul NEHAWU al lucrătorilor din educaţie şi sănătate doreşte ca Ministerele sănătăţii şi muncii, între altele, să stabilească reguli de tratament în lipsa echipamentelor adecvate de protecţie şi notează că unii din membrii săi din provincia KwaZulu-Natal (coasta de est) au fost infectaţi.

Citește și : Israelul introduce obligativitatea portului măştilor în public

Un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii sud-african nu a răspuns la solicitarea de comentarii a Reuters.

În Africa de Sud, mulţi lucrători din domeniul medical îşi cumpără singuri echipamente de protecţie, în încercarea disperată de a se apăra de contaminare, mai consemnează Reuters, care menţionează şi că sindicatele se bucură de o puternică influenţă în această ţară, iar cei un sfert de milion de membri ai NEHAWU fac parte dintr-un cartel sindical aliat cu Congresul Naţional African al preşedintelui Cyril Ramaphosa.

O penurie globală de echipamente de protecţie personală, cum sunt măştile şi mănuşile, pentru medici, asistenţi, infirmieri şi alţi lucrători din sănătate creează un important obstacol în încercarea de a limita cazurile fatale, în Africa şi pe alte continente, notează Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Pink a anulat un concert în Elveţia din motive medicale

Pink a anulat un concert în Elveţia din motive medicale Cântăreaţa Pink a anunţat că nu va putea cânta, miercuri, la Berna. Această decizie a...

Iohannis: Continuăm să acționăm în sprijinul Ucrainei și R.Moldova

Iohannis: Continuăm să acționăm în sprijinul Ucrainei și R.Moldova „Alături de Statele Unite și de partenerii noștri europeni și globali, continuăm să acționăm în sprijinul...

Dosarul în care figurează Evghenia Guțul ar putea fi comasat cu cel al Marinei Tauber

Dosarul în care figurează Evghenia Guțul ar putea fi comasat cu cel al Marinei Tauber Dosarul în care figurează bașcana Evghenia Guțul, învinuită de acceptarea...

Politicienii și demnitarii de stat, lideri în inițierea proceselor judiciare împotriva jurnaliștilor (raport)

Politicienii și demnitarii de stat, lideri în inițierea proceselor judiciare împotriva jurnaliștilor (raport) Politicienii și demnitarii de stat sunt persoanele care inițiază cel mai des...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.