
Membrii Partidului Liberal Democrat (PLDM) își exprimă profunda îngrijorare și „condamnă ferm” tentativa Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) de a impune un proiect de lege ce vizează sancționarea așa-numitei „dezinformări online”, sub pretextul protejării democrației.
Citește și: Exploatare la un centru pentru persoane cu dizabilități din Soroca. Trei persoane – în arest
„În realitate, acest demers nu este altceva decât agonia unui partid aflat în derivă, care încearcă să-și conserve puterea prin limitarea drepturilor la libera exprimare și informare, în perspectiva unor alegeri parlamentare pe care nu le mai poate câștiga prin mijloace democratice. Proiectul de lege, redactat în termeni vagi și interpretabili, deschide larg calea abuzurilor administrative și politice, subminând principiile statului de drept”, se menționează în nota PLDM.
PLDM atenționează, pe această cale, că „societatea moldovenească riscă instaurarea unei forme de autocenzură generalizată, în special în rândul jurnaliștilor independenți, al comentatorilor politici și al creatorilor de conținut din mediul online, care vor renunța la opiniile critice pentru a nu fi considerate informație falsă”.
This post was last modified on 21/03/2025 11:51 11:51