X

PLDM s-a lansat în alegeri la Bălți

PLDM s-a lansat în alegeri la Bălți

Municipiul Bălți este puterea industrială și locomotiva de dezvoltare a nordului Moldovei. Are experiențe inginerești și poate fi un partener de încredere pentru investitori.

Este mesajul echipei Partidului Liberal Democrat care s-a lansat în alegeri la Bălți. Potrivit candidatului formațiunii la funcția de primar, Sergiu Burlacu, orașul Bălți poate deveni un oraș modern și dezvoltat, transmite IPN.

Citeşte şi: SUA şi Rusia au câştigat, Europa şi Kievul au pierdut

Sergiu Burlacu a specificat că primul obiectiv trasat în programul electoral este un Bălți cu infrastructură dezvoltată. Astfel, în următorii patru ani va fi modernizat sistemul de apeduct și extins sistemul de canalizare, va fi conectat satul Elizaveta la sistemul de canalizare din Bălți, vor fi reparați peste 50 km de drum în patru ani, va fi inițiat un proiect de izolare termică a fațadelor blocurilor locative cu sprijinul financiar al Primăriei, cu atragerea suportului partenerilor de dezvoltare ai R. Moldova. Vor fi construite trotuare și parcări în fiecare cartier al municipiului Bălți, va fi modernizat parcul urban de autobuze și troleibuze.

Următorul obiectiv este ca municipiul Bălți să devină un generator al serviciilor calitative, astfel va fi depolitizată Primăria, în special funcțiile manageriale care vor fi scoase de sub influența partidelor politice. Vor fi organizate consultații gratuite pentru antreprenori pentru a susține dezvoltarea businessului mic și mijlociu.

PLDM s-a lansat în alegeri la Bălți

„Este timpul să construim viitorul nostru industrializat și tehnologizat din care tinerii nu vor mai pleca în alte țări, pentru că vor avea suficiente oportunități acasă. Este timpul să construim viitorul în care putem investi suficient în școli și grădinițe, în instituții medicale și în cultură, în drumuri, în zone verzi și terenuri pentru sport. Este timpul să construim o Primărie care servește oamenii”, a spus Sergiu Burlacu.

Sergiu Burlacu s-a născut pe 11 mai 1990 la Bălți. Este licențiat în economie și actualmente face studii în drept internațional european. Este luptător pentru dreptate și corectitudine în actul administrativ, precizează formațiunea care l-a înaintat la funcția de primar.

Tags: alegeriBalţiPartidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM)Sergiu Burlacu
Categorii: PoliticăȘtirile zilei