X

Ploi torenţiale au provocat inundaţii puternice la Londra

Ploile torenţiale însoţite de vânt care s-au abătut peste sud-estul Angliei au provocat duminică seară inundaţii până pe străzile Londrei, unde transportul a fost afectat, notează AFP, potrivit agerpres

Serviciile de salvare se confruntă cu “inundaţii puternice” peste tot în capitala britanică, a scris pe Twitter în cursul serii primarul Sadiq Khan. Autobuzele, metrourile şi trenurile sunt afectate, a adăugat el, îndemnându-i pe londonezii să îşi verifice itinerariul şi să evite traversarea zonelor inundate pe jos sau cu maşina.

Citește și : SUA vor continua raidurile aeriene în sprijinul trupelor afgane dacă talibanii nu-şi opresc ofensiva

În sudul capitalei britanice, în apropierea staţiei Queenstown Road, poliţia a blocat traficul pe o arteră devenită impracticabilă, şoseaua fiind inundată, în special sub podurile feroviare, potrivit unei corespondente a agenţiei France Presse.

Inundaţia a blocat în mijlocul străzii mai multe autobuze roşii cu etaj, unul dintre şoferi povestind AFP că apa a ajuns la podeaua vehiculului sau. “Este apă peste tot!”, a raportat bărbatul care s-a prezentat doar cu prenumele, Eric.

Pompierii din Londra au indicat pe Twitter ca au primit aproximativ 300 de apeluri raportând inundaţii în sud-vestul capitalei.

Serviciul britanic de meteorologie, Met Office, a declanşat o alertă portocalie pentru furtuni la Londra şi zonele învecinate valabilă duminică seara, dar furtuni şi ploi torenţiale sunt aşteptate până luni în sudul ţării.

Citește și : SUA merg în direcția greșită în ce privește COVID-19, avertizează Fauci

Tags: inundatiilondraQueenstown RoadSadiq Khan
Categorii: Diaspora