Ploile şi inundaţiile au făcut 271 de morţi într-un singur an în Columbia

Publicat:

Cel puţin 271 de persoane au murit din noiembrie 2021 în Columbia din cauza ploilor şi inundaţiilor, iar actualul sezon ploios este cel mai puternic din ultimele patru decenii şi ar putea dura până în luna martie, potrivit unui raport oficial publicat joi, informează AFP, potrivit agerpres.

Precipitaţiile s-au intensificat în ultimele trei săptămâni, afectând 745.000 de persoane din cele 32 de departamente ale ţării, potrivit Unităţii naţionale pentru gestionarea riscului de dezastre (UNGRD).


Citește și: O rachetă nord-coreeană pare să fi căzut în Zona Economică Exclusivă a Japoniei – Black News

Ploile sunt asociate cu fenomenul climatic ciclic La Nina, care determină răcirea Oceanului Pacific. Încălzirea globală ar putea, de asemenea, să amplifice fenomenul şi să îl facă şi mai letal, susţin oamenii de ştiinţă.

Pe lângă cele 271 de decese înregistrate în ultimul an, dintre care două la sfârşitul săptămânii trecute în Bogota, 348 de persoane au fost rănite, 6.755 de case au fost distruse, la fel ca şi sute de drumuri, poduri şi conducte de canalizare.

Sezonul de iarnă în Columbia durează în mod normal până în luna decembrie, însă există o “probabilitate de peste 58%” ca acesta să se prelungească până în februarie şi martie, a avertizat directorul UNGRD, Javier Pava, în cadrul unei conferinţe de presă.

Guvernul preşedintelui Gustavo Petro a declarat starea de “dezastru naţional” la începutul acestei luni, în scopul mobilizării de mai multe resurse publice pentru a face faţă situaţiei.

Citeşte şi: ‘Mein Kampf’, ‘cadoul perfect’ de Crăciun în Noua Zeelandă – Black News

În cadrul acestei măsuri, guvernul va oferi subvenţii mamelor singure şi speră să garanteze hrana pentru sinistraţi.

De asemenea, ploile au distrus recoltele, ceea ce ar putea duce la o nouă creştere a preţurilor la alimente – a avertizat UNGRD – în contextul în care Columbia se confruntă cu cea mai mare inflaţie din ultimele două decenii (11,4% pe an) şi cu o devalorizare fără precedent a monedei sale, peso-ul columbian, în raport cu dolarul.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cutremur de 4,9 pe scara Richter, în Grecia. S-a resimțit și într-o zonă turistică populară

Cutremur de 4,9 pe scara Richter, în Grecia. S-a resimțit și într-o zonă turistică populară Un cutremur cu magnitudinea de 4,9 pe scara Richter a...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Un automobil a luat foc din mers pe traseul Bălți-Chișinău

Un automobil a luat foc din mers pe traseul Bălți-Chișinău Un automobil a luat foc din mers pe traseul Bălți-Chișinău în apropierea localității Coșcodeni din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.