X

Ploile torenţiale fac ravagii în Bosnia şi Herţegovina

Ploile torenţiale au provocat inundaţii în nordul şi vestul Bosniei şi Herţegovina, iar situaţia riscă să se agraveze în următoarele zile, conform prognozelor meteorologice publicate marţi, citate de DPA, potrivit agerpres.

O alertă emisă de meteorologi vizează întreaga jumătate nordică a ţării.

Citeşte şi: Trump ameninţă Iranul: ‘Dacă face ceva, va suferi enorm!’

După o noapte de ploi torenţiale, mai multe râuri au ieşit din matcă şi au provocat inundaţii, a relatat postul regional de televiziune N1.

Autorităţile au dat ordin de evacuare în localitatea Matuzici, situată la 150 de kilometri nord de Sarajevo, iar un pod a fost luat de ape în Vrbanja, în apropierea oraşului Banja Luka.

Circulaţia pe cel puţin două drumuri principale şi pe mai multe căi rutiere regionale din nord-vestul ţării a fost blocată din cauza inundaţiilor sau a alunecărilor de teren.

Citeşte şi: Atac al talibanilor în Pakistan (VIDEO): Patru poliţişti au fost ucişi!

Potrivit prognozelor, ploaia va continua în weekend, ceea ce duce la creşterea riscului de inundaţii şi pagube, nu doar în Bosnia şi Herţegovina ci şi în statele învecinate, Serbia şi Croaţia.

În urmă cu cinci ani, cele trei ţări au fost afectate de ploi torenţiale în cantităţi record şi inundaţii care au lăsat în urmă peste 60 de morţi şi au condus la evacuarea a circa 100.000 de locuitori. Valoarea totală a pagubelor a fost estimată la aproximativ 3,5 miliarde de euro.

Tags: Banja LukaBosnia şi HerţegovinaMatuziciploi torentialeSarajevoVrbanja
Categorii: Diaspora