PNM ar putea fuziona cu PL

Partidul Național Moldovenesc (PNM) ar putea fuziona cu Partidul Liberal (PL).

Citește și: A fost pălmuit de profesoară. De frică, copilul s-a urinat pe el

„La moment, negocierile PNM – PL sunt în plină desfășurare.  Sperăm într-o bună finalitate, astfel ca la alegerile parlamentare din toamnă, cetățenii să aibă o veritabilă opțiune politică unionistă, gata să acceadă în Parlament”, a precizat președintele PNM, Dragoș Galbur.

Pe 18 martie, 2025, PNM a înaintat un document către Partidul Liberal, Partidul Național Liberal și Partidul Reîntregirii Naționale, cu propunerea de a fuziona într-o singură structură politică, unionistă, de dreapta, în vederea participării la alegerile parlamentare.

„Valentin Dolganiuc și Anatol Țăranu ne-au refuzat, anunțând că ei pornesc separat o platformă electorală – platforma reîntregirii naționale, o listă comună formată din oameni și asociații de care nu am auzit niciodată. Ne-au invitat și pe noi să facem parte, însă nu suntem interesați de alianțe sau blocuri, doar de fuziune”, a precizat Galbur.

Liderul PNM și-a motivat poziția prin faptul că pragul de trecere pentru blocurile electorale este de  7%, ceea ce „complică lucrurile și mai mult”.

„În plus, blocurile politice de la noi întotdeauna s-au destrămat fără succes”, a mai menționat Galbur.

PNL deocamdată nu a răspuns propunerii de fuziune înaintate de PNM.

This post was last modified on 28/03/2025 12:00 12:00

Tags: alegeri parlamentareDragoș Galburfuziune PNM PLpartidul liberalPartidul Național MoldovenescPLPNM PL
Știrile zilei