
Membrii Partidului Național Moldovenesc (PNM) cer urgentarea procesului împotriva primarului de Boldurești, Nicanor Ciochină, acuzat de moartea băiatului de 14 ani din aceeași localitate, pe care l-ar fi tamponat cu mașina și lăsat să moară pe marginea drumului.
Citește și: Un angajat al Penitenciarului nr. 13 a fost arestat după evadarea unei deținute
O rezoluție în acest sens a fost adoptată, astăzi, în timpul protestului PNM din fața Ministerului Justiției.
„Astăzi am invitat oamenii la un protest în fața Ministerului Justiției, în legătură cu cazul de la Boldurești, acolo unde un copil de 14 ani a fost lovit mortal și abandonat pe marginea drumului. Principalul suspect este actualul primar al localității, reales în funcție, deși este inculpat într-un dosar penal pentru omor din culpă. A trecut un an de la trimiterea dosarului în instanță, dar justiția nu a emis nicio hotărâre. Într-un stat normal, o asemenea situație ar fi de neconceput. La noi, riscă să devină precedent… Am adoptat o rezoluție prin care cerem urgentarea procesului penal, conform art. 331¹ din Codul de procedură penală, și am propus modificări legislative care să elimine infractorii din funcțiile publice”, a menționat liderul PNM Dragoș Galbur, care s-a referit și la comunicatul explicativ al Ministerului Justiției, emis în timpul acțiunii de protest.
În replică, Ministerul Justiției a menționat că instituția „nu poate interveni în cauze aflate pe rol”.
„În timpul protestului, Ministerul Justiției a emis un comunicat prin care s-a spălat pe mâini. Tipic pentru o țară în care nimeni nu răspunde de nimic. Legea este croită astfel încât să nu oblige la acțiune și să protejeze, adesea, pe cei vinovați. Dar astăzi nu am fost acolo doar ca să ne revoltăm. Protestul a fost civic, organizat la solicitarea cetățenilor, fără nicio conotație politică. A fost un gest de solidaritate cu o mamă singură care se luptă cu un sistem bolnav, corupt și aflat într-o continuă decădere morală. Dacă închidem ochii, devenim complici. De aceea, nu ne oprim aici”, a comentat Dragoș Galbur.
Precizăm că primarul Nicanor Ciochină, reales recent în fruntea satului, este acuzat că, în februarie trecut, ar fi tamponat mortal un minor de 14 ani după care ar fi fugit de la locul crimei, lăsând băiatul de 14 ani să moară pe marginea drumului. Ulterior, el ar fi încercat să șteargă urmele accidentului prin schimbarea numerelor de înmatriculare a mașinii și înscenarea unui alt accident.
Dosarul este examinat de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
This post was last modified on 09/06/2025 17:48 17:48