X

PNM susține referendumul, dar atrage atenția asupra „jocului politic”

PNM susține referendumul, dar atrage atenția asupra „jocului politic”

Partidul Național Moldovenesc susține referendumul pentru integrarea europeană, dar atrage atenția asupra „jocului politic camuflat, care are loc pe lângă acest referendum”.

Citește și: Costiuc după consultări: „Sper ca discuția de astăzi să nu fie o lansare în campanie”

După runda de consultări de la Președinție, liderul PNM, Dragoș Galbur, a menționat că și-ar fi dorit ca partidele politice să fi fost consultate la o etapă mai anticipată.

„Noi suntem cetățeni europeni prin definiție și cu siguranță vom merge la referendum și vom pune bifa pentru integrarea R. Moldova la UE, dar să nu uităm de jocul politic camuflat care are loc pe lângă acest referendum. Noi am fost puși în fața faptului împlinit. Ar foi fost mai bine să fim întrebați într-un stadiu mai anticipat”, a menționat Galbur, care consideră că referendumul inițiat de Maia Sandu ar trebui să fie organizat separat de alegerile prezidențiale.

Precizăm că președinta Maia Sandu a convocat liderii de partide și societatea civilă la consultări în legătură cu referendumul privind integrarea europeană, care a fost inițiat de ea însăși și care ar urma să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din toamnă.

Tags: consultari la PresedintieDragoș GalburMaia SanduPartidul Național Moldovenescreferendum pentru integrarea in UE
Știrile zilei