PNUD va asista Ministerul Finanțelor din Moldova în elaborarea unui cadru bugetar eficient

Publicat:

PNUD va asista Ministerul Finanțelor din Moldova în elaborarea unui cadru bugetar eficient

Acest lucru a fost anunțat de reprezentantul permanent al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Moldova, Daniela Gasparikova, în cadrul unei întrevederi cu ministrul Finanțelor, Victoria Belous.

Ministerul Finanțelor a precizat că discuțiile s-au axat pe intensificarea cooperării dintre cele două instituții și pe sprijinul PNUD pentru dezvoltarea capacităților și sistemelor de gestionare eficientă a finanțelor publice, potrivit infomarket.md.


Citește și: Majoritatea moldovenilor susține aderarea țării la UE și doresc să participe la referendum (sondaj)

Un punct important al dialogului a fost alinierea politicii fiscale la Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD), cu sprijinul PNUD. De asemenea, a fost discutată activitatea de raționalizare a cheltuielilor în sectorul sănătății, care se desfășoară cu sprijinul PNUD, a început în mai 2022 și ar trebui să fie finalizată până la sfârșitul acestui an.

Victoria Belous a mulțumit PNUD pentru asistența acordată în gestionarea finanțelor publice și a subliniat importanța continuării acestei cooperări în vederea atingerii obiectivelor comune.

Citește și: Forbes: Gazprom devine cea mai neprofitabilă corporație rusă, cu pierderi nete record

La rândul său, Daniela Gasparikova a reiterat disponibilitatea PNUD de a sprijini Ministerul Finanțelor în elaborarea unui cadru bugetar eficient.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Dronă interceptată în apropierea centralei nucleare Kursk, care nu a fost afectată

Dronă interceptată în apropierea centralei nucleare Kursk, care nu a fost afectată Armata rusă a interceptat joi o dronă ucraineană lângă oraşul rus Kurceatov, dar...

Șase picturi murale, inaugurate la Nisporeni. Alte două, în plin proces de realizare

Șase picturi murale, inaugurate la Nisporeni. Alte două, în plin proces de realizare Mai multă culoare în centrul țării. În orașul Nisporeni au fost inaugurate...

PA atenționează: Orice implicare în cumpărarea și vânzarea voturilor este strict ilegală și atrage consecințe semnificative

PA atenționează: Orice implicare în cumpărarea și vânzarea voturilor este strict ilegală și atrage consecințe semnificative În contextul acțiunilor de urmărire penală efectuate în cauzele...

Principalul motiv pentru care românii au votat la europarlamentare a fost situația economică

Principalul motiv pentru care românii au votat la europarlamentare a fost situația economică Parlamentul European a publicat joi sondajul Eurobarometru realizat după alegerile europene din iunie...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.