Pod prăbuşit la Genova: Operaţiunile de căutare s-au încheiat crescând bilanţul oficial la 43 de morţi

Publicat:

Operaţiunea de căutare a persoanelor dispărute după prăbuşirea podului Morandi din oraşul-port Genova s-a încheiat în noaptea de vineri spre sâmbătă, cu recuperarea corpurilor a încă trei persoane care lipseau, crescând bilanţul oficial al accidentului la 43 de morţi, informează duminică Reuters şi dpa, potrivit agerpres.

După recuperarea celor trei corpuri – un cuplu italo-jamaican şi fiica lor de 9 ani – de sub o maşină zdrobită sub plăci de beton, lista celor declaraţi dispăruţi a fost epuizată. Cu toate acestea, un oficial al brigăzii de pompieri, Stefano Zanut, a declarat pentru Sky TG24: “Munca noastră continuă pentru a avea siguranţa deplină că nimeni nu a fost lăsat sub moloz”.


Citește și : Scopul summitului Merkel-Putin a fost de a”sincroniza ceasurile”în privința unor chestiuni internaționale urgente

O secţiune de 200 de metri a podului s-a surpat marţi în condiţii de trafic intens şi furtună. Vehicule şi bucăţi de beton şi metal au plonjat 50 de metri la sol dedesubtul construcţiei.

Potrivit unui număr actualizat al deceselor publicat de o filială din Genova a Ministerului de Interne, printre cei decedaţi sunt patru persoane din Franţa, trei din Chile, doi din Albania, doi din România, doi din Jamaica şi câte unul din Columbia şi Peru.

Viaductul, care lega estul şi vestul oraşului, face parte din autostrada A10 şi era gestionat de operatorul privat de taxare rutieră Autostrade per l’Italia.

Guvernul italian dă vina pe operatorul Autostrade pentru dezastru, în timp ce compania, al cărei principal acţionar este grupul de modă Benetton, neagă orice neglijenţă.

Vineri, guvernul a lansat oficial o procedură de revocare a concesiilor deţinute de Autostrade pentru a opera autostrăzile cu taxă.

Citește și : SUA nu vor reuşi să înlăture de la putere guvernul iranian, afirmă Zarif

O zi mai târziu societatea a promis o jumătate de miliard de euro pentru a reconstrui podul şi a crea fonduri pentru a asista imediat familiile victimelor şi ale celor strămutaţi din casele lor din cauza prăbuşirii infrastructurii şi a lucrărilor de reconstrucţie.

Sâmbătă a fost, de asemenea, zi de doliu naţional, în care au fost organizate funeralii de stat la Genova doar pentru 18 dintre victime. Unele familii ale celor decedaţi au preferat să organizeze ceremonii private invocând o dorinţă pentru intimitate sau furia faţă de autorităţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.