Podoliak: Negocierile cu Moscova în vederea unui acord de pace ruso-ucrainean sunt ‘extrem de dificile’

Publicat:

Negocierile cu Moscova în vederea unui acord de pace ruso-ucrainean sunt ”extrem de dficile”, acuză marţi un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Mihailo Podoliak, după ce preşedintele rus Vladimir Putin a denunţat o ”lipsă de coerenţă” a ucrainenilor care, în opinia sa, ”creează dfcultăţi”, relatează AFP, scrie news.ro

”Negocierile sunt extrem de dificile”, acuză Miahilo Podoliak într-un mesaj transmis presei, în care deplânge faptul că ”partea rusă practică tacticii tradiţionale de presiune publică asupra procesului negocierilor, prin intermediul anunmitor declaraţii”.


Citește și : Putin şi Lukaşenko pun ‘ţara la cale’ pe un cosmodrom din Extremul Orient rus

”Este clar că partea emoţională, în prezent, în (acest) proces este grea”, cmentează el.

”Delegaţia ucraineană lucrează exclusiv într-un cadru pro-ucrainean şi transparent”, subliniază el.

Sute de cadavre ale unor civili, potrivit autorităţilor ucrainene, au fost descoperite în ultmele zile în localităţi din jurul Kievuluiu, inclusiv la Bucea şi Irpin, după retragerea trupelor ruse – care au ocupat această regiune – la sfârşitul lui martie.

Citește și :  Zelenski cere mai multe arme pentru eliberarea Mariupolului

Moscova neagă orice mplicare şi denunţă o ”înscenare” a ucrainenilor cu scopul de a-i face rău.

Preşedintele rus Vladimir Putin a denunţat, marţi, o ”lipsă de coerenţă” a negociatorilor ucraineni, care împiedică, în opinia sa, încheierea unui acord între Kiev şi Moscova în vederea unei încheieri a ofensivei ruse în Ucraina.

”Nu există nicio îndoială (cu prvire la faptul că obectivele ruse vor fi îndeplinite). Ele sunt absolut clare şi nobile (…). Obiectivul principal este de a ajuta oamenii din Donbas”, în estul Ucrainei, unde se află ”republicile” autoproclamate separatiste proruse Doneşk şi Lugansk, a reafrmat Putin pe cosmodromul Vostocini, în Extremul Orient rus, unde s-a întâlnit cu omologul său belarus Aleksandr Lukaşenko.

Negocierile între cele două părţi continuă ”online”, a anuţat Mihailo Podoliak.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Acuzații de abuz sexual asupra minorilor într-un centru de plasament din Ucraina, țara din Europa cu cei mai mulți copii aflați în orfelinate

Acuzații de abuz sexual asupra minorilor într-un centru de plasament din Ucraina, țara din Europa cu cei mai mulți copii aflați în orfelinate Directorul unui...

Ghid complet pentru Ziua Națională a Vinului 2024: Cum să celebrezi sărbătoarea organizată în primul weekend din octombrie

Ghid complet pentru Ziua Națională a Vinului 2024 În primul weekend din octombrie, la cea de-a XXIII-a ediție a Zilei Naționale a Vinului (ZNV), tradiția...

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București – Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București - Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova TAROM introduce oferte speciale pe ruta București...

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU Republica Moldova își dorește soluționarea pașnică a conflictului transnistrean, cu respect deplin...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.