X

În pofida negocierilor dificile, CSU speră ca până la sfârşitul anului să fie formată o coaliţie de guvernare

Uniunea Creştin-Socială din Germania (CSU), aliatul bavarez al partidului cancelarului Angela Merkel, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), speră încă în formarea unei coaliţii guvernamentale tripartite până la sfârşitul acestui an, chiar dacă negociatorii au înregistrat puţine progrese privind surmontarea unor divizări profunde în această săptămână, relatează vineri agenţia Reuters, conform agerpres.

Cancelarul Merkel încearcă să încheie un acord între alianţa sa conservatoare – CDU/CSU – şi alte două formaţiuni politice, Verzii (ecologişti) şi Partidul Liber-Democrat (FDP, pro-business), pentru a forma un guvern. Conservatorii s-au clasat pe primul loc la alegerile de luna trecută, dar au pierdut mandate.

După o reuniune de 11 ore joi, cele trei tabere s-au retras urmând să reia negocierile săptămâna viitoare, după ce au obţinut puţine progrese în legătură cu controversatele chestiuni referitoare la politica privind migraţia şi climatul.

Citeşte şi: Finlanda cere ca Uniunea Europeană să renunţe la ora de vară

”Scopul nostru este ca negocierile exploratorii să fie gata la jumătatea lunii noiembrie, când putem să le spunem comisiilor noastre (de partid) ‘da, aceasta merge, să începem negocieri concrete”’, a declarat Manfred Weber (foto), un membru al CSU care participă la negocieri. ”Şi, apoi sper că vom avea un nou guvern până la sfârşitul anului”, a afirmat Weber la postul Bayerischer Rundfunk, adăugând: ”Va fi foarte dificil”.

Imigraţia era joi cel mai dificil subiect. Mulţi conservatori doresc să adopte o linie mai dură după ce au pus pierderea de de mandate pe seama deciziei cancelarului Merkel de a deschide graniţele Germaniei pentru mai mult de un milion de migranţi, în majoritate din Orientul Mijlociu, în 2015 şi 2016.

Negociatorii se vor întâlni din nou săptămâna viitoare – luni şi joi -, când doresc să găsească o soluţie la politica refugiaţilor, potrivit unor surse apropiate convorbirilor.

Un acord încheiat între CDU şi CSU privind limitarea numărului anual al refugiaţilor ar urma să fie baza oricărui acord de coaliţie, a declarat secretarul general al CSU, Andreas Scheuer, după convorbirile de joi. ”Verzii” se opun însă unei limitări a numărului de refugiaţi.

Potrivit unor politicieni, formarea coaliţiei ar putea dura luni de zile, ceea ce ar face ca Germania să fie ezitantă, în timp ce Uniunea Europeană priveşte spre ţara sa cea mai bogată pentru a conduce reforma privind guvernanţa. 

Tags: Andreas ScheuerAngela Merkelartidul Liber-Democrat (FDPcoalitiegermaniaguvernManfred Weberpro-business)Uniunea Crestin-Democrata (CDU)Uniunea Creştin-Socială din Germania (CSU)Verzii (ecologişti)
Categorii: Diaspora