Ministerul Educației și Cercetării anunță că, în contextul condițiilor meteorologice dificile provocate de polei și ghețuș, instituțiile de învățământ sunt îndemnate să evalueze situația la nivel local și să decidă modul de desfășurare a lecțiilor pentru ziua de luni, 26 ianuarie 2026.
Potrivit ministerului, fiecare școală, împreună cu organele locale de specialitate în domeniul educației, urmează să analizeze condițiile specifice și să stabilească dacă este necesară aplicarea unui regim special de activitate, inclusiv desfășurarea lecțiilor în format online.
Autoritățile subliniază că principalele criterii în luarea deciziilor trebuie să fie siguranța și sănătatea elevilor, precum și a cadrelor didactice. Ministerul Educației și Cercetării recomandă monitorizarea atentă a situației meteo și adaptarea programului educațional în funcție de evoluția condițiilor din teren.












