Polemică aprinsă între evreii din Germania după ce s-a propus renunţarea la ‘kipa’

Publicat:

Apelul lansat marţi de unul din liderii comunităţii evreieşti din Germania de a nu mai purta kipa (scufia tradiţională cu care evreii îşi acoperă creştetul capului) pe străzile marilor oraşe a provocat o controversă, Asociaţia evreilor europeni chemându-l pe autor să-şi retragă iniţiativa, informează France Presse, potrivit agerpres.

‘A purta (kipa) cu un aer sfidător ar fi în principiu un lucru bun de făcut’, a declarat la postul de radio regional RBB preşedintele Consiliului central al evreilor din Germania, Joseph Schuster, care s-a exprimat după agresiunea survenită săptămâna trecută împotriva a doi tineri care purtau scufia tradiţională evreiască în plin centrul Berlinului, caz ce a şocat întreaga ţară.


Citeşte şi: UNICEF Grecia, în centrul unui uriaş scandal de corupţie

‘Cu toate acestea, în realitate eu trebuie de fapt să descurajez ca persoane singure să se arate în centrul marilor oraşe din Germania cu kipa’, a apreciat preşedintele celei mai mari organizaţii federale a comunităţilor şi asociaţiilor regionale evreieşti în Germania.

Aceste declaraţii pleacă fără îndoială ‘de la preocuparea sinceră pentru securitatea evreilor, îngrijorare pe care o împărtăşesc în mod natural în lumina creşterii antisemitismului în Europa’, a reacţionat într-un comunicat Rabbi Margolin, preşedintele Asociaţiei evreilor europeni, cu sediul la Bruxelles, chemându-l pe Joseph Schuster ‘să-şi retragă’ apelul.

‘Din păcate, el se înşeală în privinţa remediului la această problemă serioasă’, căci ‘a nu purta kipa de teama antisemitismului înseamnă, de fapt, împlinirea viziunii antisemiţilor în Europa’, a spus Margolin. Nu trebuie ‘încurajaţi evreii – sau orice alt grup religios sau etnic – să-şi abandoneze atributele religioase’, a adăugat el.

Afirmaţiile lui Joseph Schuster se înscriu într-un context al temerilor privind recrudescenţa antisemitismului în Germania, ţară încă profund bântuită de vinovăţia crimelor naziste.

Săptămâna trecută, agresarea a doi tineri purtând kipa într-un cartier din Berlin a generat o vie emoţie. Una dintre victime, care nu era evreu, ci arab israelian, a explicat că a fost agresat şi insultat de un grup de persoane şi a decis în acel moment să filmeze scena cu telefonul său mobil. Imaginile, care au circulat pe reţelele de socializare, îl arată pe agresor lovindu-l cu o curea şi strigând ‘yahoud’ (evreu în limba arabă) şi alte jigniri.

Unul dintre prezumtivii agresori s-a predat joi poliţiei. Potrivit presei germane, acesta ar fi un refugiat sirian, care a stat într-un centru pentru migranţi.

Citeşte şi: INCENDIU la o sondă ilegală de petrol din Indonezia. Cel puţin 10 oameni au murit

Cancelarul german Angela Merkel a denunţat cu fermitate acest ‘incident teribil’ şi a promis să ‘reacţioneze’. ‘Ne confruntăm cu antisemitism printre germani şi, de asemenea, printre oamenii provenind din lumea arabofonă’, a adăugat ea.

Comunitatea evreilor din capitala germană i-a chemat pe locuitorii Berlinului la o manifestaţie de solidaritate miercuri şi a invitat evrei şi ne-evrei să poarte kipa.

În ultimele luni, din cauza ascensiunii extremei drepte şi a îngrijorărilor cu privire la afluxul de refugiaţi arabi, o dezbatere se amplifică în ţară cu privire la reapariţia în Germania a urii faţă de evrei, în special în şcoli. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.