X

Polemică în Franța după apariția unui clip electoral pentru europarlamentare cu aluzii negative faţă de Salvini şi Orban

Un clip electoral promovat de guvernul francez în perspectiva alegerilor europarlamentare, în care idei susţinute de preşedintele francez Emmanuel Macron sunt evidenţiate prin contrast faţă de cele ale premierului ungar Viktor Orban şi ale vicepremierului italian Matteo Salvini, a fost primit cu critici de acesta din urmă şi a provocat o polemică în Franţa, transmite joi AFP, potrivit Agerpres.

Responsabili ai opoziţiei franceze, atât de dreapta cât şi de stânga, au vorbit despre un clip ‘partizan’, ‘de propagandă’ sau care ‘speculează temerile’.

Citește și : Donald Trump a transmis că va avea o întâlnire oficială cu Xi Jinping în cadrul summitului G-20

‘Imigraţie: o oprim sau o acceptăm ?’, ‘mediul înconjurător: acţionăm sau ignorăm ?’, ‘locuri de muncă: parteneri sau concurenţi ?’, Europa: uniune sau diviziune ?’, sunt cele patru teme ilustrate prin imagini cu impact emoţional pe fondul unei muzici alarmiste în clipul electoral apărut cu o săptămână în urmă şi care deja are peste un milion de vizualizări.

Imaginile arată migranţi salvaţi de la înec, inclusiv femei cu copii mici în braţe, apoi catastrofe naturale, după care vin secvenţe cu Matteo Salvini şi Viktor Orban vorbind în faţa unor mulţimi de susţinători, clipul încheindu-se cu mesajul: ‘în mai 2019 Europa se va schimba’.

‘Avem în realitate un clip cu imagini partizane ale République En Marche (partidul preşedintelui Macron n.red) finanţate din fonduri publice. Conţinutul lor este total orientat (…), nu are nimic de-a face cu simţul civic’, afirmă Mehdi Ouraoui, purtător de cuvânt al mişcării ‘Générations’ fondată de fostul candidat socialist la preşedinţie Benoît Hamon, care a anunţat că va sesiza CSA (autoritatea audiovizualului) şi comisia naţională ce supervizează respectarea legislaţiei privind finanţarea campaniilor electorale.

‘Să speculezi temerile pentru a favoriza populismele şi apoi să te pretinzi un apărător, acest clip guvernamental este o propagandă oficială scandaloasă în beneficiul partidului aflat la putere’, scrie pe Twitter senatorul socialist Rémi Féraud.

‘Pentru că l-aţi plătit cu impozitele voastre, atunci trebuie să apreciaţi acest clip guvernamental pentru alegerile europene, care nu ezită să-i stigmatizeze într-un mod ipocrit şi viclean pe #Salvini şi #Orban. Adevărată propagandă !!’, scrie la rândul său tot pe o reţea de socializare fostul ministru de dreapta Thierry Mariani.

Preşedintele Emmanuel Macron afirmă fără încetare că alegerile europarlamentare din mai 2019 nu vor mai fi o confruntare între stânga şi dreapta, ci una între ‘progresiştii’ din rândurile cărora el face parte şi naţionalişti conservatori precum Matteo Salvini şi Viktor Orban, la adresa cărora preşedintele francez a formulat critici foarte agresive, ce au primit răspunsuri pe măsură din partea celor doi.

Citește și : MAE rus: NATO consideră Rusia „inamic”

Într-un interviu publicat miercuri, Macron a vorbit despre ceea ce el consideră a fi riscul ca UE să fie ‘dezmembrată de lepra naţionalistă’, încercând să facă o paralelă cu Europa interbelică.

Reacţionând pe Twitter la publicarea respectivului clip, Matteo Salvini a scris că ‘Macron şi prietenii săi au de ce să se teamă’, pentru că ‘îi aşteaptă în 2019 o primăvară a popoarelor care o să-i măture’.

Tags: clip electoralcriticiEmmanuel MacronfrantaMatteo SalvinipolemicaViktor Orban
Categorii: Diaspora