Polemică între guvernul francez şi oraşul Strasbourg pe fondul tensiunilor cu Turcia

Publicat:

Ministrul francez de interne Gerald Darmanin a acuzat miercuri oraşul Strasbourg (estul Franţei) de ”finanţarea unei ingerinţe străine pe teritoriul” francez, prin adoptarea unei subvenţii pentru construirea unei moschei susţinute de o asociaţie pro-turcă, informează AFP, potrivit agerpres

Această polemică survine pe fondul degradării relaţiilor între Franţa şi Turcia după ofensiva turcă din octombrie 2019 contra forţelor kurde din Siria, aliate ale Occidentalilor.


Citește și : Etna ERUPE din nou! Aeroportul din Catania a fost ÎNCHIS

Consiliul municipal din Strasbourg a adoptat luni ”principiul unei subvenţii”, contestată de opozanţii primăriţei ecologiste Jeanne Barseghian, de peste 2,5 milioane de euro pentru construirea unei moschei a Milli Görüs, asociaţie apropiată de Turcia.

”Noi considerăm că această asociaţie nu mai este capabilă să fie, în lume, reprezentativă pentru islamul din Franţa”, a declarat ministrul Darmanin.

Aceste comentarii intervin după ce preşedintele francez Emmanuel Macron a avertizat marţi cu privire la tentativele Turciei de amestec în alegerile prezidenţiale din Franţa din 2022.

Citește și : Spitalele din Ungaria sunt la limită: ‘EVITAŢI să vă infectaţi!’

Gerald Darmanin a adăugat că există ”în mod particular la Strasbourg tentative de ingerinţă extrem de puternice în Franţa, în special din partea Turciei”.

Subvenţia de 2,5 milioane de euro pentru construcţia unei moschei într-un cartier popular din Strasbourg reprezintă ”10% din valoarea lucrărilor”, a relevat primăriţa oraşului alsacian, Jeanne Barseghian. Noua moschee ar urma să fie cea mai mare din Uniunea Europeană.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București – Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București - Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova TAROM introduce oferte speciale pe ruta București...

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU Republica Moldova își dorește soluționarea pașnică a conflictului transnistrean, cu respect deplin...

Brașovul este cel mai atractiv oraș din România pentru a locui. Unde se situează Bucureștiul și cine mai e în Top 10

Brașovul este cel mai atractiv oraș din România pentru a locui. Unde se situează Bucureștiul și cine mai e în Top 10 Braşov, situat la...

Înlocuitor pentru Mbappe! Ce vrea să facă Ancelotti în derby-ul Atletico Madrid – Real Madrid

Înlocuitor pentru Mbappe! Ce vrea să facă Ancelotti în derby-ul Atletico Madrid - Real Madrid Real Madrid o întâlnește pe rivala Atletico Madrid, duminică, 29...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.