X

Polemică la Bratislava după întâlnirea ministrului slovac de externe cu omologul său rus Serghei Lavrov

Polemică la Bratislava după întâlnirea ministrului slovac de externe cu omologul său rus Serghei Lavrov

Ministrului slovac de externe Juraj Blanar şi-a atras critici severe din partea preşedintelui ţării Zuzana Caputova după ce în acest weekend s-a întâlnit cu omologul său rus Serghei Lavrov în Turcia, relatează duminică dpa.

“Întâlnirea dintre miniştrii slovac şi rus nu ne-a adus mai aproape de o pace justă în Ucraina, pe care Rusia a invadat-o în mod ilegal şi nejustificat”, a reacţionat Zuzana Caputova într-o postare pe X (ex-Twitter), potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: SIS trimite o nouă tranșă de dosare la Arhive

 

 

“Cea mai rapidă cale spre pace trece pe la (preşedintele rus) Vladimir Putin, care trebuie să ordone trupelor sale să se retragă din Ucraina, dar nu prin a-i da speranţe în victoria sa şi în acceptarea lui”, a afirmat preşedinta slovacă. Zuzana Caputova este comandantul suprem al armatei slovace, pe lângă rolul ceremonial de şef al statului.

Blanar, membru al Partidului Social-Democrat -de orientare naţionalistă – al premierului Robert Fico – a purtat discuţii bilaterale cu Lavrov, sâmbătă, în marja unui forum diplomatic internaţional la Antalya.

Predecesorul său în funcţie, Miroslav Wlachovsky, l-a acuzat pe Blanar că practic a “scuipat în faţă” victimele agresiunii ruse în Ucraina, în timp ce media de opoziţie a avertizat că Slovacia se îndepărtează de Occident.

Blanar şi-a justificat întâlnirea cu Lavrov într-un comunicat emis de ministerul său. “Fără comunicare nu poate să existe niciodată o soluţie diplomatică la războaie, iar fără soluţii diplomatice, niciun război nu se poate încheia”, a afirmat el în textul difuzat de Ministerul de Externe de la Bratislava.

Citeşte şi: Serebrian îi ironizează pe separatişti: Putin s-ar putea să „scape o lacrimă” pentru Transnistria – Stiripesurse.md

Ministrul a adăugat că l-a informat pe Lavrov despre punctul de vedere al guvernului slovac în legătură cu războiul, inclusiv că nu ar putea să existe “nicio soluţie militară” la conflict.

Blanar susţine că i-a spus clar ministrului rus că dreptul internaţional cere inviolabilitatea teritorială şi suveranitatea statelor.”Ce s-a întâmplat în Ucraina nu ar fi trebuit să se întâmple”, i-a transmis el lui Lavrov, conform documentului citat de dpa.

Totodată, şeful diplomaţiei slovace a subliniat că între Rusia şi Occident nu ar trebui să existe o nouă Cortină de Fier, potrivit comunicatului.

Tags: Juraj BlanarLavrovturcia
Externe