Poliţia a reţinut lângă Capitoliu un bărbat care avea asupra sa o mare cantitate de gloanţe

Poliţia americană a reţinut vineri lângă Capitoliul din Washington un bărbat care s-a identificat drept agent al Interpol şi care avea asupra sa o mare cantitate de gloanţe, dar nu şi arme de foc, a informat EFE, potrivit agerpres

Într-un comunicat, poliţia Capitoliului l-a identificat pe bărbat drept Jerome Felipe, în vârstă de 53 de ani, din Flint (statul Michigan).

Citește și : Spania va relaxa regimul vizelor pentru lucrătorii străini pentru a face faţă cererii de forţă de muncă

Potrivit autorităţilor americane, cu puţin înainte de ora locală 05:00 (09:00 GMT), unul dintre agenţii Poliţiei Capitoliului a început să vorbească cu Felipe, care îşi parcase maşina în apropierea Monumentului Păcii, în zona de vest a sediului Congresului american.

Felipe, fost poliţist din New York, în prezent pensionar, le-a prezentat agenţilor o legitimaţie falsă care avea imprimate cuvintele “Departamentul Interpol” şi a susţinut că este detectiv în cadrul acestei organizaţii internaţionale.

Agenţii de la Capitoliu au trecut la verificarea autoturismului condus de bărbat, unde au găsit mai multe încărcătoare cu capacitate mare pentru muniţie, un pistol cu aer comprimat şi două veste antiglonţ. În schimb, nu au găsit nicio armă de foc ce ar fi putut fi folosită cu muniţia descoperită.

Citește și :  Maia Sandu: Republica Moldova nu doreşte o ‘scurtătură’ spre UE

 

Poliţia încearcă să afle motivul pentru care Felipe staţiona în apropierea Capitoliului.

Bărbatul urmează să fie pus sub acuzare pentru posesie ilegală de muniţie şi de încărcătoare de capacitate mare, a informat poliţia în comunicatul menţionat.

Citeşte şi: Noua rachetă aruncată de Rusia peste Ucraina nu va schimba cursul războiului

This post was last modified on 04/06/2022 09:40 09:40

Tags: antiglonţCapitoliuFelipeJerome Felipenew yorkwashington
Categorii: Știrile zilei