Poliţia americană a identificat un criminal în serie, după moartea acestuia

Poliţia americană a anunţat marţi că l-a identificat pe autorul a trei crime comise în urmă cu circa 20 de ani în Florida, toate victimele fiind femei, datorită unei anchete ce a presupus şi exhumarea unui cadavru în Brazilia, informează miercuri AFP, potrivit agerpres.

Roberto Fernandes, care a murit într-un accident de avion în 2005, “era un ucigaş în serie” şi este posibil să fi făcut şi mai multe victime, potrivit unui comunicat al şerifului din Broward.

Citeşte şi: 32 de oameni au murit într-un accident rutier în Peru – Black News

În 2000, departamentul său de poliţie a descoperit, la câteva săptămâni distanţă, cadavrele a două femei ucise în bătaie şi abandonate în saci pe marginea unor drumuri.

Un an mai târziu, o a treia victimă, înjunghiată, a fost descoperită plutind în golful din Miami. Cele trei femei sufereau de probleme cu drogurile şi se prostituau.

În ultimul dosar, poliţia l-a suspectat rapid pe Roberto Fernandes, un brazilian instalat în SUA la sfârşitul anilor 1990, după ce a fost achitat de uciderea soţiei sale în ţara lui. Însă, atunci când poliţia a vrut să-l interogheze, el plecase deja în Brazilia, ţară care nu are un acord de extrădare cu SUA.

În 2011, analize ADN au permis să se facă legătura între cele trei crime şi amprente digitale, întărind suspiciunile cu privire la Roberto Fernandes. Anchetatori americani s-au deplasat atunci în Brazilia pentru a-l găsi.

Autorităţile braziliene i-au anunţat că acesta a murit într-un accident aviatic în urmă cu şase ani, în timp ce încerca să fugă în Paraguay după ce a fost pus sub acuzare pentru viol şi ameninţat de familia fostei sale soţii.

Citeşte şi: Un elicopter militar american S-A PRĂBUŞIT în Oceanul Pacific – Black News

Poliţiştii americani s-au gândit că el şi-ar fi putut înscena propria moarte. “Trebuia să se demonstreze că el este într-adevăr mort”, a explicat, în timpul unei conferinţe de presă, agentul de poliţie Nikoli Trifonov. “Oamenii o pot face pe morţii, mai ales dacă au comis crime”, a adăugat el.

După ani de căutări şi discuţii bilaterale, mormântul lui Roberto Fernandes a fost în cele din urmă găsit în Brazilia şi deschis la sfârşitul lui 2020 şi începutul lui 2021. Analize ADN au confirmat că el era cu adevărat mort şi autorul celor trei crime. 

Tags: BraziliaBrowardcriminal in seriefloridamiamiNikoli TrifonovParaguayRoberto FernandesSUA
Categorii: Știrile zilei