X

Poliţia a arestat al şaselea suspect de terorism în ancheta atentatului din metroul londonez

Un tânăr a fost arestat în noaptea de miercuri spre joi în cadrul anchetei cu privire la atentatul cu bombă artizanală comis vineri într-o garnitură de tren a metroului din Londra, ceea ce ridică la şase numărul persoanelor arestate în acest dosar, a anunţat poliţia britanică, potrivit AFP.

Tânărul de 17 ani a fost arestat în virtutea legislaţiei antiteroriste în jurul orei locale 00:05 (23:05 GMT) la Thornton Heath, o suburbie din sudul Londrei, unde este în curs de desfăşurare o percheziţie, a precizat poliţia londoneză într-un comunicat.

Citeşte şi: Morgan Freeman, actor principal într-un clip anti-rusesc: ‘Am fost atacaţi! Suntem în război!

“Ancheta continuă să avanseze rapid” a declarat Dean Haydon, un responsabil al Comandamentului de combatere a terorismului din cadrul poliţiei metropolitane într-un comunicat.

“Şase persoane se află acum în arestul poliţiei şi căutările continuă în cinci locuri”, a adăugat el, precizând că acestea din urmă ar urma să dureze “câteva zile”. Suspecţii se află toţi în arest preventiv la o secţie de poliţie din sudul Londrei. Legislaţia antiteroristă britanică permite reţinerea lor timp de 14 zile fără urmărire penală.

Pe lângă adresa din Thornton Heath, percheziţiile continuă în două locuri din Newport, Ţara Galilor, unde au fost arestaţi trei bărbaţi în vârsta de 25 de ani, 30 de ani şi 48 de ani. Alte două operaţiuni au avut loc în comitatul Surrey, la sud-vest de Londra, unde locuiau primii doi suspecţi arestaţi.

Citeşte şi: Duterte nu ţine cont de nimeni în lupta antidrog: ‘Dacă fiul meu va fi găsit vinovat, voi pune să fie ucis!’

Un tânăr de 18 ani a fost arestat sâmbătă dimineaţa în zona de plecare a portului Dover, punct de tranzit spre celălalt mal al Canalului Mânecii, a doua zi după explozia unui dispozitiv artizanal, care – din fericire – a funcţionat prost, într-o garnitură de tren în staţia Parsons Green, la o oră de vârf vineri dimineaţă. Atentatul s-a soldat cu 30 de răniţi.

Potrivit presei britanice, acesta este un orfan irakian care locuise într-o casa din Sunbury-on-Thames, la aproximativ 20 kilometri de capitala britanică. În seara zilei de sâmbătă, un alt suspect, de 21 de ani, a fost arestat la Hounslow, într-o suburbie din vestul Londrei. O percheziţie într-un spaţiu comercial din această localitate a fost efectuată, potrivit poliţiei.

Gruparea jihadistă Statul Islamic a revendicat acest atentat, dar autorităţile britanice s-au arătat circumspecte.

Atentatul din metroul londonez este al cincilea care a lovit Marea Britanie în ultimele şase luni. Treizeci şi cinci de persoane şi-au pierdut viaţa în atacurile anterioare, transmite agerpres.

Tags: atentatlondramarea britaniemetrouParsons GreenThornton Heath
Categorii: Diaspora