X

Poliţia britanică regretă reţinerea liderului grupării Republic

Poliţia britanică şi-a exprimat regretul după arestarea liderului grupării antimonarhiste Republic şi a altor cinci persoane la încoronarea regelui Charles al III-lea, în urma criticilor privind o reacţie prea brutală a forţelor de securitate, relatează marţi agenţia Reuters, potrivit agerpres.

Poliţia metropolitană londoneză (Met) a difuzat luni seara un comunicat în care asigură că “regretă” faptul că cei şase “nu au putut să se alăture grupului mai larg de protestatari din Trafalgar Square şi din alte porţiuni de pe traseul procesiunii” din timpul încoronării de sâmbătă.

Citeşte şi: O trecere în revistă a Încoronării – repetată fără cusur, emoționantă și shakespeareană – Black News

Poliţia a precizat că au fost anulate cauţiunile dispuse împotriva celor şase şi că nu vor fi luate alte măsuri.

Directorul executiv al Republic, Graham Smith, care era unul dintre cei şase protestatari arestaţi, a transmis pe Twitter că poliţia i-a prezentat personal scuze luni, dar că plănuieşte să discute cu avocaţi despre o acţiune în justiţie.

Poliţia a explicat că arestările au fost făcute din cauza anumitor articole despre care ofiţerii au considerat că ar fi putut fi folosite pentru a perturba evenimentul. În comunicatul de luni, Met a mai indicat că nu se poate dovedi că protestatarii intenţionau să folosească obiectele respective pentru a se instala în anumite puncte pe ruta încoronării. Potrivit Republic, articolele în cauză erau destinate fixării pancartelor.

Citeşte şi: Cele mai importante alegeri din lume: De ce este Turcia atât de importantă? – Black News

Un bărbat a fost arestat şi pentru deţinerea unui cuţit/obiect ascuţit, menţionează Reuters.

Peste 11.000 de poliţişti au fost prezenţi pe străzile din centrul Londrei pentru încoronare, cel mai mare eveniment ceremonial organizat la Londra în ultimii 70 de ani. Au fost operate în total 64 de arestări.

Tags: Graham SmithPoliţia metropolitană londoneză ('Met')Regele Charles al III-leaRepublicTrafalgar Square
Categorii: Externe