Poliţia canadiană continuă reprimarea manifestaţiei anti-restricţii de la Ottawa

Publicat:

Poliţia canadiană îşi continua sâmbătă eforturile de restabilire a normalităţii în capitala Ottwawa, unde centrul a fost ocupat de câteva săptămâni de camionagii şi alţi demonstranţi împotriva restricţiilor impuse pentru limitarea epidemiei de coronavirus, relatează Reuters, potrivit agerpres.  

Represiunea a început vineri şi a continuat în timpul nopţii. Au intervenit sute de poliţişti, inclusiv călare, care au format linii şi au respins încet protestatarii de lângă vehicule.


Citește și : Justiția rusă ordonă încarcerarea fratelui opozantului Aleksei Navalnîi

Patru dintre principalii organizatori ai protestelor au fost deja reţinuţi şi peste 100 de manifestanţi au fost arestaţi.

Vineri s-au consemnat multe momente tensionate. Unii demonstranţi au fost târâţi de lângă camioane; alţii, care au opus rezistenţă, au fost doborâţi la sol şi li s-au legat mâinile la spate cu cătuşe din plastic.

Forţele de ordine susţin că protestatarii au manifestat un “comportament agresiv” şi la un moment dat a fost nevoie să fie aduşi poliţişti călare care să “creeze spaţiu”.

Obiectivul iniţial al şoferilor de camioane a fost să elimine obligativitatea vaccinării anti-COVID la trecerea frontierei din SUA, însă blocada s-a transformat treptat într-un protest mai amplu împotriva guvernului de la Ottawa şi a prim-minsitrului Canadei, Justin Trudeau.

“Cererile noastre nu sunt ridicole. Vrem renunţarea la obligativitate şi la restricţiile de circulaţie”, a declarat un camionagiu din provincia canadiană Manitoba, identificat doar ca “Gord”, care a susţinut că nu mai poate munci din cauza obligativităţii vaccinării. El a promis vineri că va continua să îşi ţină vehiculul parcat în faţa parlamentului şi a afirmat că aşteaptă să fie arestat.

Citește și : UE ia în considerare noi măsuri împotriva Belarus

Trudeau a făcut uz luni de atribuţiile sale în caz de urgenţe pentru a permite autorităţilor să ia măsuri mai dure de represiune împotriva protestatarilor. Parlamentul urma să dezbată aceste puteri temporare vineri, însă Camera Comunelor şi-a suspendat sesiunea pe motiv că sunt în curs operaţiuni ale poliţiei.

După trei weekenduri consecutive în care numărul manifestanţilor din centrul capitalei a crescut, poliţia a instalat vineri 100 de baraje rutiere în jurul zonei pentru a împiedica accesul demonstranţilor şi al celor care le aduc alimente şi carburanţi. Poliţiştii au anunţat că au remorcat pe parcursul zilei 21 de vehicule. În paralel cu evacuarea manifestanţilor de pe străzi, şi-au făcut apariţia cel puţin zece platforme de remorcare pentru îndepărtarea camioanelor şi a altor vehicule implicate în protest.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Hollywood-ul sprijină decizia preşedintelui Biden de a-şi încheia campania electorală: ‘Harris pentru America!’

Hollywood-ul sprijină decizia preşedintelui Biden de a-şi încheia campania electorală: 'Harris pentru America!' Hollywood-ul a reacţionat cu recunoştinţă la vestea că preşedintele SUA, Joe Biden, renunţă...

Bruce Springsteen este oficial miliardar, potrivit Forbes

Bruce Springsteen este oficial miliardar, potrivit Forbes Bruce Springsteen, muzicianul originar din New Jersey care a devenit vocea rock 'n' roll a clasei muncitoare, are...

Doctoriţa ucisă la Brăila înmormântată la Chişinău. Soţul victimei ar fi comandat crima

Doctoriţa ucisă la Brăila înmormântată la Chişinău. Soţul victimei ar fi comandat crima Doctoriţa ucisă în cabinetul său din Brăila a fost înmormântată astăzi la...

NBC News: Trădat, izolat şi furios. Cum a luat Joe Biden decizia istorică de a se retrage din cursa prezidenţială

NBC News: Trădat, izolat şi furios. Cum a luat Joe Biden decizia istorică de a se retrage din cursa prezidenţială Izolat, frustrat şi furios, Joe...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.