Poliţia de frontieră letonă ar deţine probe video ale implicării autorităţilor belaruse în transportul migranţilor

Poliţia de frontieră letonă ar deţine probe video care arată implicarea directă a autorităţilor din ţara vecină Belarus în transportul migranţilor la graniţa cu Letonia, informează sâmbătă DPA, potrivit agerpres

Pe imaginile filmate apar cinci migranţi care merg de-a lungul liniei de cale ferată către Letonia, însoţiţi de trei bărbaţi în uniforme militare înarmaţi, potrivit Baltic News Service (BNS).

Citește și : Primele efecte pozitive ale măsurilor lui Biden: A scăzut numărul copiilor care suferă de foame

Într-o altă filmare, militari în uniformă cu emblema armatei belaruse pot fi văzuţi formând un lanţ în faţa unui grup de migranţi care stau jos.

Filmările au fost făcute la frontiera dintre Letonia şi Belarus, dar nu au putut fi verificate din surse independente.

Din cauza numărului mare de migranţi ilegali intraţi în Letonia în ultimele săptămâni, în unele părţi ale ţării a fost declarată stare de urgenţă până în luna noiembrie.

Potrivit poliţiei de frontieră letone, numai vineri 71 de străini au fost opriţi să intre ilegal din Belarus în Letonia. În acest an poliţiştii letoni au arestat peste 350 de migranţi ilegali.

Citește și : BBC denunţă o ‘atingere la libertatea presei’ după expulzarea uneia dintre corespondetele sale în Rusia

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a fost acuzat că a deschis graniţele ţării sale ca formă de presiune asupra Uniunii Europene pentru ca aceasta să ridice sancţiunile instituite împotriva regimului său, după contestata sa realegere în funcţie în urmă cu un an.

This post was last modified on 14/08/2021 19:35 19:35

Tags: belarusfrontieraLetoniamigranti
Categorii: Diaspora