X

Poliția de Frontieră oferă următoarele precizări referitoare la datele privind migrația cetățenilor moldoveni

Poliția de Frontieră oferă următoarele precizări referitoare la datele privind migrația cetățenilor moldoveni

Pentru a clarifica și a evita posibile interpretări eronate, Poliția de Frontieră oferă următoarele precizări referitoare la datele privind migrația cetățenilor moldoveni, așa cum au fost prezentate recent unei agenții de presă.

Numărul traversărilor frontierei de stat a crescut semnificativ, reflectând expansiunea rutelor internaționale, în special a curselor aeriene, și o mobilitate sporită a cetățenilor moldoveni. În anul curent, se observă o creștere a numărului de cetățeni moldoveni care călătoresc, dus – întors în Moldova.

Citește și: China anunță că pune capăt adopțiilor internaționale

Este important să comparăm aceste date cu numărul cetățenilor care s-au întors în Moldova în aceeași perioadă. Astfel, între 1 ianuarie și 5 septembrie 2024, din Republica Moldova au plecat 310.265 cetățeni moldoveni, în timp ce în aceeași perioadă au revenit 850.198 cetățeni moldoveni. Aceasta indică faptul că nu există un exod al moldovenilor, ci doar o mobilitate sporită.

De asemenea, dorim să subliniem că cifrele furnizate de Poliția de Frontieră, așa cum s-a menționat și în răspunsul oferit agenției de presă, reflectă mișcările temporare ale cetățenilor moldoveni și nu indică faptul că aceștia au părăsit permanent teritoriul țării. Aceste date se referă la persoanele care au fost în afara țării pentru anumite perioade, dar care nu au părăsit Republica Moldova în mod permanent.

Tags: cetățeni moldovenipoliţia de frontierăprecizări
Social