X

Poliția din Găgăuzia, mobilizată pentru a găsi un copil dispărut de 3 ani

Poliția din Găgăuzia, mobilizată pentru a găsi un copil dispărut de 3 ani

Polițiștii Direcției UTA Găgăuzia a IGP, împreună cu cei din Comrat, colegii din subdiviziunile specializate și voluntarii, au desfășurat o amplă operațiune de căutare în această seară, după ce un copil de 3 ani a fost dat dispărut.
În jurul orei 20:15, părinții băiețelului au alertat autoritățile, menționând că micuțul ieșise din curtea casei și nu mai fusese văzut de mai bine de o oră. Dat fiind faptul că în apropiere se află o zonă împădurită și mlăștinoasă, polițiștii au acționat de urgență, mobilizându-se cu echipamente speciale, inclusiv drone, pentru a localiza copilul.
După câteva ore de căutări intense, băiețelul a fost găsit pe un deal și a fost readus în siguranță la părinți. Autoritățile îndeamnă părinții să supravegheze cu atenție copiii, subliniind că la această vârstă aceștia sunt curioși și greu de monitorizat.
Tags: copildisparutgăsimobilizatăPoliția din Găgăuzia
Categorii: SocialȘtirile zilei