X

Poliţia din Kosovo a recurs la gaze lacrimogene pentru a dipersa un protest al veteranilor de război

Poliţia din Kosovo a făcut uz de gaze lacrimogene luni pentru a dispersa în jur de 2.000 veterani de război care încercau să pătrundă în clădirea parlamentului pentru a protesta faţă de un proiect de lege privitor la salariul minim, ce nu conţine prevederi şi în favoarea lor, relatează Reuters, potrivit agerpres

Fondul Monetar Internaţional şi alte instituţii financiare au avertizat că, date fiind dificultăţile financiare, Kosovo, măcinat de corupţie şi sărăcie, nu îşi poate permite să le acorde prestaţii suplimentare celor aproape 50.000 de veterani de război înregistraţi.

Citește și : Atacuri aeriene ale armatei ruse au loc în nordul și estul Ucrainei

Deputaţii urmau să ia în dezbatere luni un proiect legislativ de majorare a salariului minim în sectorul public, însă indemnizaţiile pentru veteranii de război nu au fost incluse.

În jurul orei 10.00 (08.00 GMT), veteranii au început să se strângă în faţa parlamentului, iar poliţia a recurs la gaze lacrimogene atunci când aceştia au încercat să pătrundă în clădire.

Protestatarii au agitat steaguri ale fostei gherile Armata de Eliberare din Kosovo (UCK), care a luptat împotriva armatei sârbe în conflictul din 1998-1999. Kosovo şi-a declarat independenţa în 2008.

Citește și : Președintele Uniunii Africane: Putin s-a arătat dispus să deblocheze exporturile de cereale ucrainene

 

Veterani ai UCK reclamă că autorităţile de la Pristina nu le acordă respectul şi indemnizaţiile proporţionale cu rolul lor crucial în obţinerea independenţei Kosovo.

Tags: coruptieFondul Monetar InternaţionalKosovosărăcieveterani de razboi
Categorii: Diaspora