Poliţia din Londra anchetează, în urma publicării masive pe un site, o ‘cultură a violului’ în instituţiile şcolare britanice

Publicat:

Poliţia din Londra anchetează în urma publicării masive a 5.800 de mărturii cu privire la abuzuri, hărţuiri şi agresiuni sexuale pe un site – ”Everyone’s Invited” – care denunţă o ”cultură a violului” în instituţiile şcolare britanice, inclusiv la unele prestigioase şcoli private londoneze, relatează AFP, scrie news.ro

Site-ul ”Everyone’s Invited” le permite tinerilor şi tinerilor britanici să raporteze în mod anonim agresiuni la care au fost supuşi în timpul şcolarizării.


Citește și : Carantină OBLIGATORIE la hotel pentru toţi cei care ajung în Irlanda din ‘ţările roşii’

Lansat în iunie 2020 de către o studentă în vârstă de 22 de ani, site-ul înregistrează în prezent peste 5.800 de mărturii care implică numeroase instituţii şcolare, inclusiv unele prestigioase,precum Colegiul Eton.

Poliţia din Londra a anunţat într-un comunicat, vineri seara, că a ”examinat conţinutul” şite-ului şi a ”încurajat” orice potenţială victimă să depună plângere, după care a primit un număr de plângeri cu privire la infracţiuni specificate.

”Salutăm orice iniţaitivă care încurajează victimele unui delict sexual să se exprime şi să caute susţinere”, a anunţat comisarul Mel Laremore, însărcinat cu violuri şi delicte sexuale, iar ”noi luăm foarte în serios acuzaţiile de agresiuni sexuale”.

”Numărul mărturiilor publicate pe acest site este profund îngrijorător”, apreciază ea, adăugând că majoritatea faptelor relatate, ”trecute şi actuale”, au avut loc în ”instituţii şcolare din Londra şi din întreaga ţară.

Poliţia a anunţat că a contactat şcolile identificate, cu scopul de a le oferi victimelor agresiunilor sexuale ”o susţinere specializată”.

Ea a intrat în contact cu proprietara site-ului, în vederea inserării unui link care să le permită celor care postează să contacteze în mod direct poliţia.

Mărturiile publicate relatează violuri, agresiuni sexuale şi cazuri de ”revenge porn” ale unor adolescente adesea foarte tinere – mâini băgate sub fuste, tinere drogate la petreceri, împărtăşiri masive a unor fotografii nud.

Presiunea a crescut săptămâna aceasta asupra şcolilor, cărora li se reproşează o pasivitate faţă de atmosfera din interior.

Citește și : O singură doză din vaccinul Pfizer oferă un răspuns imun puternic împotriva COVID-19

În urma mai multor menţionări pe ”Everyone’s Invited”, Highgate School, o şcoală privată din nordul Londrei, a anunţat vineri, într-un comunicat, că lansează o anchetă independentă.

Şcoala, ”profund şocată şi îngrozită de aceste dezvăluiri”, a promis să ”audă” vocea victimelor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.