Poliţia din Noua Zeelandă continuă să patruleze fără arme de foc

Publicat:

Poliţia neo-zeelandeză a renunţat marţi la proiectul său de a permite patrularea unor unităţi înarmate de-ale sale, iniţiat după atacurile teroriste de la Christchurch, transmit dpa şi AFP, potrivit agerpres.

Anunţul a fost făcut de comandantul poliţiei din Noua Zeelandă, Andrew Coster.


Citește și : China îndeamnă SUA să renunţe la planul privind reluarea testelor atomice

În mod obişnuit, poliţiştii din Noua Zeelandă nu patrulează înarmaţi. Totuşi, după atentatele de la Christchurch, ”echipe de reacţie înarmate” ale forţelor de ordine au efectuat o perioadă de probă de şase luni, încheiată în aprilie.

Coster a precizat că decizia a fost luată în urma reacţiilor primite din partea opiniei publice. ”Îmi este clar că aceste echipe de reacţie nu se aliniază cu stilul de supraveghere pe care îl aşteaptă neo-zeelandezii”, a spus acesta, care a promis ca poliţia din Noua Zeelandă să rămână un serviciu ”în general neînarmat”.

În perioada următoare, poliţia neo-zeelandeză va avea în vedere ”extinderea capacităţii tactice” pentru a garanta că personalul său este pregătit şi echipat corespunzător.

La 15 martie 2019, un adept al supremaţiei rasei albe a ucis 51 de credincioşi în două moschei din Christchurch, principalul oraş din Insula de Sud a Noii Zeelande. Poliţia a estimat atunci că în noul context, ”schimbat”, trebuie să dispună de mijloacele necesare pentru a interveni rapid.

Citeşte şi: O româncă este acuzată în Italia că şi-a ucis soţul, un temut lider mafiot

Ideea patrulelor înarmate nu a fost susţinută însă în unanimitate, în special în rândul comunităţii maori şi al altor comunităţi din Pacific.

Şefa executivului Jacinda Ardern a declarat la rândul său că ”se opune total înarmării sistematice a poliţiei”, dar a ţinut să precizeze că patrulele se înscriu în activitatea operaţională a forţelor de ordine.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Melcii invazivi, care produc daune culturilor, pot fi respinşi cu ajutorul usturoiului (studiu)

Melcii invazivi, care produc daune culturilor, pot fi respinşi cu ajutorul usturoiului (studiu) Un studiu australian a descoperit că speciile invazive de melci au o...

Zodiile care se vor umple de bani la sfârșitul lunii iulie: Vor atinge culmile succesului

Zodiile care se vor umple de bani la sfârșitul lunii iulie: Vor atinge culmile succesului Conform astrelor, anumite zodii se vor bucura de o perioadă...

UNESCO a retras cel mai mare parc natural din Senegal de pe Lista Patrimoniului Mondial în Pericol

UNESCO a retras cel mai mare parc natural din Senegal de pe Lista Patrimoniului Mondial în Pericol Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură...

Céline Dion, în vizită la Luvru cu două zile înainte de deschiderea Jocurilor Olimpice

Céline Dion, în vizită la Luvru cu două zile înainte de deschiderea Jocurilor Olimpice Céline Dion, care a sosit la Paris marţi, a făcut o...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.