X

Poliţia elenă îi mută pe migranţii din Moria într-o altă tabără ridicată în grabă – VIDEO

Poliţia greacă a început joi o operaţiune pentru debarasarea taberei de migranţi de la Moria, parţial distrusă de un incendiu săptămâna trecută, informează dpa şi ANA, potrivit agerpres.

Migranţii sunt transferaţi într-o nouă tabără, tot pe insula Lesbos, iar 2000 dintre ei s-au instalat deja în noile adăposturi.

Citeşte şi: Bill Barr vrea acuzarea pentru REVOLTĂ a manifestanţilor americani

“Până acum totul a decurs paşnic”, a declarat pentru dpa medicul german Gerhard Trabert, care colaborează cu agenţiile de asistenţă de la faţa locului.

Acesta a estimat că în tabăra parţial distrusă şi în împrejurimi se mai află câteva mii de refugiaţi.

Poliţia consideră că focul a fost pus intenţionat şi a arestat şase presupuşi incendiatori, toţi tineri migranţi afgani.

Se estimează că tabăra de la Moria găzduia 12.000 de migranţi.

Circa 170 de oficiali sunt implicaţi în eforturile de a-i transfera pe migranţi în noua facilitate de la Kara Tepe.

Potrivit postului public ERT, câteva zeci dintre aceştia au fost până acum testaţi pozitiv la noul coronavirus.

Citeşte şi: Un general de armată preia conducerea luptei anti-COVID în Brazilia

“Vrem să ne asigurăm că îi ducem pe aceşti oameni în tabăra cea nouă. Dacă rămân pe străzi, va fi o mare problemă de igienă”, a menţionat pentru radio Skai Panagiotis Arkoumaneas, şeful autorităţii pentru sănătatea publică din Grecia.

Totuşi, mulţi dintre migranţi, veniţi din Asia în căutarea unei vieţi mai bune în Europa, se opun mutării în noua tabără şi ar vrea să fie transportaţi pe continent. Mai multe ţări europene, inclusiv Germania, s-au angajat să accepte migranţi din Grecia, în reacţie la incendiul de la Moria, notează dpa.

Tags: coronavirusGerhard TrabertgreciaKara TepeLesbosmigrantiMoriaPanagiotis Arkoumaneas
Categorii: Diaspora