X

Poliţia franceză a arestat doi bărbaţi, suspectaţi că au legătură cu atacul din trenul Thalys

Doi bărbaţi, bănuiţi că au legătură cu autorul atacului dejucat în august 2015 într-un tren Thalys, au fost arestaţi la Paris, a anunţat marţi o sursă apropiată anchetei, citată de AFP, conform agerpres.

Anchetatorii poliţiei judiciare care au procedat la arestarea celor doi bărbaţi, luni şi marţi, în nord-vestul şi estul Parisului, încearcă să clarifice natura relaţiilor lor cu principalii doi protagonişti ai atacului din trenul Thalys, Ayoub el-Khazzani şi Bilal Chatra.

Citeşte şi: Erdogan A AŢIPIT la o conferinţă de presă comună cu preşedintele Ucrainei – VIDEO

El Khazzani, înarmat cu un pistol-mitralieră Kalaşnikov, a deschis focul pe 21 august 2015 într-un tren Thalys ce efectua cursa Amsterdam-Paris, la scurt timp după intrarea sa în Franţa, rănind grav un pasager.

Intervenţia a trei militari americani aflaţi în vacanţă, care l-au neutralizat, a dus la evitarea unui potenţial carnagiu, la şapte luni după atentatele din Paris de la redacţia publicaţiei Charlie Hebdo şi de la un supermarket kosher.

Tags: atac teroristAyoub el-KhazzaniBilal Chatrafrantapistol-mitralieră Kalaşnikovtren Thalys
Categorii: Diaspora