X

Poliţia franceză destructurează o reţea de trafic internaţional de ţigări. 12 persoane au fost arestate!

Douăsprezece persoane au fost inculpate în Franţa sub suspiciunea participării la o reţea de trafic internaţional de ţigări care aproviziona numeroase puncte de vânzare din regiunea pariziană, a indicat miercuri justiţia citată de AFP, potrivit agerpres.

Reţeaua “furniza ţigarete autentice şi contrafăcute importate în principal pe cale rutieră din Polonia şi Ucraina”, a precizat într-un comunicat procuroarea din Nanterre Catherine Denis.

Citește și: Masca devine OBLIGATORIE în Catalonia

Zece dintre cei 12 au fost arestaţi preventiv. Este vorba de cetăţeni armeni, belaruşi, ucraineni şi pakistanezi, toţi rezidenţi ai regiunii pariziene.

“Primele estimări ale activităţii desfăşurate de aceşti traficanţi, ale căror importuri par să se fi accelerat după izolare, indică profituri de câteva zeci de milioane de euro”, a menţionat procuratura.

Citește și: SUA se retrag oficial din Organizaţia Mondială a Sănătăţii

Arestările au avut loc la 25 mai şi 29 iunie şi au fost confiscate în acest context circa 33.000 de cartuşe de ţigări cu o valoare de piaţă de circa 2 milioane de euro, plus 200.000 de euro numerar.

Tags: Catherine DenisfrantaNanterreparisPoloniatigaretetigariucraina
Categorii: Diaspora