X

Poliţia germană a arestat un sirian care punea la cale un atac terorist

Poliția germană a reținut marți un bărbat sirian în vârstă de 37 de ani, acesta fiind acuzat că ar fi plănuit să organizeze un atentat terorist în Germania, au informat surse din cadrul Poliției și Parchetului, citate de Reuters, conform mediafax.

Autoritățile susțin că bărbatul ar fi făcut schimburi de informații și materiale necesare confecționării unor bombe artizanale prin intermediul unui grup online de discuții din care fac parte persoane radicalizate.

Citeşte şi: Armata israeliană a doborât patru rachete siriene

Potrivit procurorilor, forțele speciale au efectuat percheziții în apartamentul din Berlin al suspectului. Anchetatorii susțin că bărbatul achiziționase substanțe chimice și alte materiale necesare pentru construirea unei bombe.

„Acest dispozitiv urma să fie detonat într-un moment necunoscut, într-un loc necunoscut din Germania, cu scopul de a ucide cât mai multe persoane posibil”, au spus procurorii.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Filipine! Mai mulţi răniţi şi pagube materiale însemnate

Marțea trecută polițiștii germani au arestat trei persoane la Offenbach, acuzate că ar fi planificat un atac cu bombă în numele grupării teroriste Stat Islamic.

Tags: atac teroristberlingermaniasirian
Categorii: Diaspora