X

Poliţia germană a dejucat un posibil atac islamist asupra unei sinagogi; patru persoane au fost arestate

Poliţia a dejucat un posibil atac islamist asupra unei sinagogi din vestul Germaniei şi a arestat patru persoane, printre care şi un sirian de 16 ani, în legătură cu atacul, a anunţat ministrul de interne din landul Renania de Nord – Westfalia, relatează Reuters, potrivit agerpres.  

Autorităţile un primit “un pont foarte serios şi foarte concret” că un atac asupra sinagogii din oraşul Hagen ar putea avea loc de sărbătoarea evreiască de Yom Kippur, a declarat ministrul Herbert Reul.

Citește și : Polonia este forţată să-şi SCHIMBE definiţia legală a violului

Poliţia a întărit măsurile de securitate în jurul clădirii miercuri seară şi a căutat dispozitive explozibile, dar nu a găsit nimic periculos, a mai spus Reul în cadrul unei conferinţe de presă.

El a precizat că sinagoga vizată a anulat ceremoniile de Yom Kippur. Pontul primit de autorităţi includea şi detalii privind momentul atacului, a adăugat ministrul regional.

Anterior în cursul zilei de joi, poliţia din Hagen a anunţat că a arestat patru persoane în urma investigaţiei lor asupra ameninţării şi că a efectuat descinderi în mai multe clădiri.

Herbet Reul a declarat că printre cei reţinuţi se află un adolescent de 16 ani din Hagen cu rădăcini siriene.

Conservatorul Armin Laschet, candidat la succesiunea Angelei Merkel în fruntea alianţei CDU-CSU, a spus că planul de atentat a avut foarte probabil “o motivaţie islamistă”, relatează AFP.

“Se pare că, înainte de începutul Yom Kippur, un atac cu motivaţie islamistă a putut fi evitat”, a declarat Laschet, pe marginea unei deplasări la Bremen.

Citește și : Kremlinul mizează pe voturile din Donbas la alegerile din Rusia! Reacţia Kievului este una vehementă

Germania s-a confruntat cu o înmulţire a actelor antisemite în ultimii ani, cele mai multe comise de extrema dreaptă.

În 2019, un extremist de dreapta a comis un atac armat asupra unei sinagogi din oraşul german Halle, împuşcând mortal doi trecători. Atunci poliţia a fost criticată pentru că a ajuns târziu la locul atacului, deşi a reuşit în cele din urmă să-l aresteze pe agresor, care ispăşeşte acum o condamnare pe viaţă pentru aceste crime.

Tags: atac islamistMerkelRenania de Nord-WestfaliaYom Kippur
Categorii: Diaspora